De joi, stați acasă! Carantină totală pentru sute de mii de români! S-a anunțat chiar acum
Sursa: Pixabay
Premierul Marii Britanii a luat o decizie surprinzătoare în această seară în contextul pandemiei de coronavirus. În cadrul unei conferințe de presă acesta a anunțat un nou lockdown ce va dura patru săptămâni.
Planurile pentru un nou „lockdown” ce va dura patru săptămâni în Anglia, pentru a încerca tinerea sub control a pandemiei de coronavirus, au fost anunțate de prim-ministrul Boris Johnson sâmbătă. De asemenea, Scoția trece la un sistem cu cinci niveluri de restricții de luni, în timp ce Țara Galilor și Irlanda de Nord se află în mijlocul unor lockdown-uri temporare, transmite BBC.
Premierul Boris Johnson a rezistat până acum presiunii de a introduce noi restricţii la nivel naţional, spunând că ar fi „dezastruos” pentru bugetul Regatului, optând pentru un sistem cu trei niveluri pentru diverse zone din Anglia.
Înainte de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, peste 435.000 de români din Marea Britanie au aplicat pentru rezidenţă, acest număr fiind al doilea cel mai mare în rândul cetăţenilor din statele membre ale UE.
Ce măsuri se impun cu acest nou lockdown?
Dacă sunt aprobate, măsurile vor fi introduse joi, 5 noiembrie la ora 00:01 GMT și vor rămâne în vigoare până miercuri, 2 decembrie.
– Oamenilor vor trebui să rămână acasă, cu excepția educației, a muncii (dacă nu se poate face de acasă), pentru a face mișcare și recreere, pentru motive medicale, cumpărături pentru alimente și alte elemente esențiale sau pentru a avea grijă de alții
– Toate pub-urile și restaurantele vor trebui să se închidă (livrările acasă pot continua)
– Toate magazinele neesențiale vor trebui să se închidă (supermarketurile pot vinde bunuri neesențiale)
– Familiile nu vor avea voie să primească persoane în interiorul locuinței sau în grădinile private
– Persoanele se pot întâlni cu o persoană din afara gospodăriei lor doar într-un spațiu public exterior
– Copiii se vor putea deplasa între casele părinților lor dacă aceștia locuiesc separat
– Școlile, colegiile și universitățile vor rămâne deschise
– Locurile de muncă vor fi rugate să permită angajaților să vină să lucreze dacă oamenii nu pot lucra de acasă, inclusiv în domeniul construcțiilor și producției
– Exercițiile în aer liber și recreerea vor fi permise, dar sălile de sport vor trebui închise
Până joi, fiecare zonă a Angliei se află în una din cele trei categorii – mediu (nivelul 1), înalt (nivelul 2) sau foarte mare (nivelul 3), în funcție de rata locală de infecție.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





