Trebuie să recunoaștem că, de cele mai multe ori, atunci când căutăm un loc de cazare dorim să alegem ceva la care ne-am simțit bine atunci când am mai mai fost în acea zonă. O experineță plăcută ne poate convinge să alegem de fiecare dată în mod conservator un loc care ne este drag. Iar dacă nu ne-am mai cazat în acea zonă, vom prefera o recomandare venită din partea unor prieteni sau o pensiune care dispune de cât mai multe review-uri pozitive din parte clienților mulțumiți.

În ceea ce privește zona Bran, există o serie de locații care atrag atenția oricărui călător. Restaurantul și Pensiunea Brandeberg sunt un loc care pentru mulți dintre cei care le-au trecut pragul reprezintă o destinație în sine. Aspectul elegant al construcției, amanajările de excepție și restul de facilități, oferă suficiente motive pentru care să doriți să le preferați ori de câte ori aveți drum în zonă. Fie că este vorba de o vacanță sau doar de un weekend, aici veți avea parte de cele mai bune servicii. Printre motivele ce pot fi invocate amintim:

  • este o pensiune cu o priveliște deosebită, ce asigură accesul ușor la toate obiectivele turisitice importante din zonă;
  • stilul arhitectural și amenajările oferă un cadru elegant și confortabil pentru a vă bucura de o cazare specială;
  • personalul este de fiecare dată amabil și răsunde în aceeași manieră oricare v-ar fi solicitatarea;
  • grație facilităților oferite poate fi aleasă cu încredere atât pentru a petrece timp cu familia, cât și pentru un team buiding reușit;
  • în restaurantul pensiunii puteți consuma produse bio autentice din zona Branului, lactate şi brânzeturi diverse, pastramă de berbecuţ, păstrăvi, cartofi, mere, miere, gemuri, dulceţuri, zacuscă, salată de vinete, murături în oţet şi saramură;
  • cazarea se poate face în 13 camere duble, 1 camera dubla deluxe și 1 apartament, toate fiind mobilate cu piese de mobilier din lemn masiv, pictate;
  • fiecare cameră are baie proprie și asigură tot confortul de care aveți nevoie pentru o cazare pe perioadă scurtă, dar și pentru un sejur;
  • locația dispune și de o sala de conferințe multifuncțională, cu o capacitate de 50 de locuri, în sistem amfiteatru, ideală pentru activitati team building, worshop-uri, seminarii, mese rotunde etc.
  • aveți parte de parcare gratuită, pazită și supravegheată video, internet Wi-Fi în camere și spațiile publice, biliard, tenis de masa, air-hockey, darts, pat suplimentar în camera, închirieri biciclete, masaj relaxare;
  • de aici puteți ajunge foarte ușor în obiective precum: Castelul Bran, Peștera Moieciu, Cetatea Râșnov, Cheile Grădiștei și Cheile Moeciului, Cheile Dâmbovicioarei, pârtii de schii.

Având în vedere toate aceste aspecte și ospitalitatea personalului, Restaurantul și Pensiunea Brandeberg sunt locul în care veți petrece de fiecare dată momente deosebite și veți dori să reveniți mereu cu drag. Totul a fost astfel conceput încât să ofere toate motivele de mulțumire, chiar și celor mai pretențioși clienți.La această pensiune veți găsi tot ce aveți nevoie pentru a vă bucura de o vacanță specială cu prietenii, familia sau de o activitate instructiv-recreativă cu colegii.

Costrucția este una ușor de remarcat, fiind inspirată din arhitectura austriacă  din zona Tirolului. Amenajările, designul interior de bun gust și ambianţa sonoră din diversele zone ale pensiunii sunt elegante și discrete. Veți avea unde să petreceți un timp de cea mai bună calitate. Camerele sunt spațioase și decorate cu stil, folosind mobilier de lemn masiv, pictat în maniera clasică de pe la 1700. Toate spaţiile de cazare au grupuri sanitare proprii, internet wireless gratuit, TV LCD, frigider-bar. În  plus pensiunea dispune de numeroase spații pentru activități, puteți alege să organizați un training sau un work shop în sala de conferinţe, vă pute relaxa la sala de billiard, jucând un tenis de masă, air hockey, darts sau puteți să vă destindeți în spațiile special amenajate în acest sens din curte.

Nu aveți cum să treceți pragul acestei pensiuni fără a servi ceva deosebit din restaurantul rustic. Aici toate preparate culinare sunt bio, cu produse originare din zona Branului, sunt savuroase și cu un gust desăvârșit. Barul vă așteapta cu o selecție de vinuri de cea mai bună calitate, băuturi traditionale si internaționale, cocktail-uri, lichioruri fine, specialitati din cafea, ceai și sucuri de fructe.

În acest restaurant și pensiune veți gasi tot ce a aveți nevoie pentru a petrece un timp special.  Ambianța, serviciile și locaţia sunt impecabile. Atmosfera mereu primitoare, liniştită şi relaxantă vă va face să vă reamintiți cu drag de toate clipele petrecute aici.

Pentru mai multe detalii sau pentru a face o rezervare din timp accesați site-ul Brandeberg.ro!

Te-ar putea interesa și: