De ce comunismul și fascismul au dat greş 

Carlos Alberto Montaner a scris o opinie pentru Cubanet despre comunism și fascism. Acesta susține că cele două au dat greș „pentru că fac din stat o preocupare obsesivă și uită de indivizi și de visele lor”.

Miami, SUA – Confruntat cu evenimentele din 11 iulie, dacă aș fi un comunist cubanez, mi-aș pune inevitabil următoarea întrebare: de ce nu funcționează comunismul sau fascismul, verișorul său primar, ci distrug minuțios societățile care au impus un asemenea model de guvernare?

Indiferent de interesele personale sau de orice rațiune barbară, un răspuns evident este „pentru că fac din stat o preocupare obsesivă și uită de indivizi și de visele lor”. Deoarece comuniștii și fasciștii își dedică toată energia anulării impulsului creator al oamenilor, înlocuindu-l cu planurile cincinale plictisitoare, concepute de birocrați fără suflet, care nu țin cont niciodată de nevoile reale ale oamenilor, arată Cubanet. 

Ernesto (Che) Guevara nu mințea în 1961 când a prezis, la Punta del Este, că într-un deceniu Cuba va ajunge din urmă și va depăși Statele Unite în productivitate. Spunea asta din ignoranță. Dată fiind limitarea naturală a lecturilor sale. Citea numai cărți pro-sovietice sau anti-americane. Sau când Fidel Castro, campionul inițiativelor delirante, a anunțat o conductă de brânză, care să furnizeze planetei un camembert mai bun și mai ieftin decât cel francez. Nu era nici mincinos, nici nebun. Desigur, delira, fiind un produs al formidabilei ignoranțe de care suferea.

Vilfredo Pareto, fără să-și propună, a găsit originea inegalității. Nu era o lege și nici măcar un „principiu”. Era o observație inteligentă și aproximativă. În zilele noastre nu este corect din punct de vedere politic să afirmăm „principiul” lui Vilfredo Pareto, cunoscut ca 20-80. Astăzi, datorită căutării superstițioase a egalității mai presus de orice, această apoftegmă nu ar fi putut fi formulată. (Pareto a fost un inginer, matematician și filozof italian. A predat economie la Lausanne, în Elveția, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. El, de altfel, a moștenit catedra de la Léon Walras).

A spune că 80% din consecințe au fost produse de 20% din cauze este astăzi foarte periculos din punct de vedere social. Pe acest fir se ajungea la constatarea că 20% din capitalul familiilor italiene acapara bogăţii echivalente cu 80%. Sau că 20% din produse generau 80% din vânzări în aproape orice companie. Sau că cei mai buni vânzători „ţineau” 80% din vânzări. Sau, și mai grav: că 20% dintre oameni aveau un spirit antreprenorial care nu era prezent la restul de 80%.

Cincisprezece dintre cei mai bogați oameni din lume, potrivit revistei Forbes, răspund acestei naturi antreprenoriale. Ei au un capital capabil să elimine datoria externă a Mexicului sau a Argentinei. Primul este Jeff Bezos, creatorul Amazon. Are, 177 de miliarde. Elon Musk îl urmeză îndeaproape. Probabil că îl va întrece în curând. El deține 151 de miliarde. A început cu PayPal, apoi a creat Tesla și SpaceX, printre alte companii. Al treilea de pe listă este francezul Bernard Arnault. Este se ocupă cu vânzarea de obiecte de lux. Forbes calculează 150 de miliarde. Al patrulea (a fost primul timp de câțiva ani) se numește Bill Gates și deținea majoritatea acțiunilor Microsoft. „Valorează” 124 de miliarde. Astăzi se dedică acţiunilor filantropice. Al cincilea este Mark Zuckerberg; averea sa depinde de valoarea Facebook, dar prețul acțiunilor sale ajunge la 94 miliarde.

Bineînțeles, acești „miliardari” nu reprezintă 20% dintre antreprenorii din respectivele lor țări. Cine sunt acești „antreprenori”? Sunt oamenii care nu se încadrează în visele altora, care încearcă să-şi croiască drum prin propriile forțe. Ei sunt proprietarii celor 60.000 de afaceri care existau în Cuba înainte de 1959, unele mici și altele mai mari. 60.000 de mici întreprinderi existau pe insulă înainte ca, în „ofensiva revoluționară” din 1968, să fie confiscate de guvern. Sunt aproximativ 500.000 de persoane care încearcă să fie „lucrători independenți” în Cuba, într-un sistem care îi împiedică să se dezvolte și să acumuleze capital sau să se îndrepte spre alte investiții.

Ce nu înțelege Cuba

Birocrații Partidului Comunist din Cuba nu înțeleg că regimul liberei întreprinderi folosește intuitiv metoda încercării şi erorii și a învăţării din greșeli. Jeff Bezos, proprietarul Amazon, a început cu o librărie virtuală, dar a constatat rapid că vânzarea cărților către americani nu-l va duce prea departe şi a  adăugat soluţii pentru a deveni cel mai mare magazin online din Occident.

Nu mai adaug nimic, pentru a nu face această cronică foarte plictisitoare. Printre cei 15 se află o femeie, moștenitoarea companiei L’Oreal, doi chinezi, un indian și un spaniol, Amancio Ortega (al unsprezecelea), care a creat magazinele Zara, care a început de la zero (fără cineva „tare”, cum spun spanioli), împreună cu soția lui, producând halate de casă, în orașul lor. Majoritatea celor 15 învingători sunt în tehnologie și informatică, dar nu există nicio îndoială că și-au făcut averea pe piață, sporindu-şi bogăţia, nu devorând capitalul altor companii.

Fac această remarcă, pentru că cea mai mare greșeală vine din mentalitatea mercantilă și constă în responsabilizarea acestor persoane pentru falimentul anumitor oameni de afaceri nefericiți, lucru care s-ar fi putut întâmpla în unele cazuri, dar ca parte a ciclului „creației distructive”, explicată magistral de Joseph Schumpeter. Majoritatea averilor au fost strânse cu sângele, sudoarea și lacrimile „căpitanilor industriilor” (Captains of Industry, nr), așa cum spunea istoricul scoțian Thomas Carlyle, în secolul al XIX-lea, pentru a explica „teoria marelui om” (potrivit căreia istoria poate fi explicată în mare măsură prin impactul marilor oameni sau al eroilor, nr).

Este suficient să punem faţă în faţă cele două Corei, să ne amintim ce au fost cele două Germanii și să știm că România, departe de a fi suferit un embargo american, a fost tratată ca „națiunea cea mai favorizată” de către Statele Unite, ceea ce nu a împiedicat-o să fie un loc oribil de locuit. Îmi amintesc de o diplomată română care se afla la Havana, căsătorită cu un diplomat american de la „Biroul de interese” de atunci. Mi-a spus, spre surprinderea mea: Cuba „stă mult mai rău decât România”. Avea dreptate. Pe 11 iulie s-a putut vedea asta.