Printre invitaţi se numără şi reprezentanţi ai băncilor intermediare, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Bursei de Valori Bucureşti.

Titlurile de stat pentru populaţie, lansate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), vor putea fi achiziţionate în perioada 11 – 29 iulie 2016, valoarea nominală fiind de 100 de lei, scadenţa la doi ani, iar dobânda de 2,15% pe an, a anunţat joi ministrul de resort, Anca Dragu.

"Dobânda este 2,15% pe an. Considerăm că este o dobândă atractivă pentru economisire. Orice persoană de peste 18 ani are acces la aceste titluri, indiferent dacă este rezidentă sau nerezidentă, valoarea este de 100 de lei şi am pus o limită superioară de 100.000 de lei pentru o persoană fizică", a explicat Anca Dragu, într-o conferinţă de presă.

Astfel, o persoană interesată se prezintă la ghişeul uneia dintre băncile intermediare cu un act de identitate şi poate cumpăra titluri cu numerar sau prin transfer bancar. Beneficiarii titlurilor pot fi toate persoanele fizice rezidente şi nerezidente, în vârstă de peste 18 ani. O persoană fizică poate cumpăra maximum 1.000 de titluri de stat. Acestea pot fi achiziţionate, fără comision, de la cele patru bănci intermediare, respectiv BCR, BRD, Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania.

"În procesul de subscriere, cumpărătorii titlurilor de stat pot opta între a deschide un cont bancar, a oferi datele contului bancar personal sau pot subscrie cu numerar', a anunţat MFP.

Valoarea totală a emisiunii este de 100 de milioane de lei, dar, după închiderea perioadei de subscripţie, MFP va stabili suma ce urmează a fi contractată, aceasta putând fi mai mare, egală sau mai mică decât cea anunţată iniţial, în funcţie de volumul de titluri de stat subscrise, adaugă MFP.

Titlurile de stat vor fi admise şi, ulterior, tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti. Preţul titlurilor poate fluctua pe bursă, în funcţie de condiţiile din piaţă, valoarea acestora putând fi mai mare, egală sau mai mică decât cea nominală de 100 de lei.

În plus, deţinătorii de titluri vor participa, la scadenţă, la o loterie, în cadrul căreia vor fi selectaţi 100 de participanţi, care vor încasa un premiu de 1.000 de lei fiecare. Un investitor poate câştiga un singur premiu, indiferent de numărul de titluri deţinute.

Ministerul Finanţelor Publice a emis titluri de stat pentru populaţie în iunie 2015, pentru prima dată după zece ani de absenţă pe această piaţă. Valoarea emisiunii de anul trecut a fost tot de 100 de milioane de lei, însă valoarea nominală a fost de 1.000 de lei, considerată ulterior prea ridicată. În plus, dobânda a fost stabilită tot la 2,15%, însă în urma unui mecanism care pentru mulţi cetăţeni a părut a fi complicat. Drept urmare, emisiunea a fost subscrisă doar în proporţie de 65%, iar autorităţile au decis să modifice caracteristicile noii emisiuni.

Emisiunea de titluri de stat pentru populaţie, lansată de Ministerul Finanţelor Publice, va duce la dezvoltarea pieţei de capital din România, însă trebuie însoţită de programe de educaţie financiară şi de mai multe instrumente de credit, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu.

"ASF salută organizarea acestei emisiuni şi, mai ales, implicarea şi participarea Guvernului. Felicit Ministerul Finanţelor pentru că, în strategia de management al datoriei, a ajuns la un program care sper să se transforme într-o activitate curentă, iar emisiunile să se adreseze în mod curent şi cetăţenilor români. Noi asistăm astăzi la lansarea unui program. Emisiunea de anul trecut a fost o emisiune pilot, a testat piaţa, a fost destul de bine plasată, dar trebuie însoţită de educaţie financiară", a apreciat Negriţoiu, la conferinţa de lansare a emisiunii.

El s-a declarat convins că această emisiune va duce la dezvoltarea pieţei de capital din România, însă a subliniat necesitatea promovării mai multor instrumente de credit pe această piaţă.

"România nu are încă acele certificate corporative pe termen scurt, din cauză că o lege, cea a Cambiei şi Biletului la Ordin, care datează din 1934, nu a fost amendată. (…) Însă, în ultimii zece ani, s-au dezvoltat fondurile de investiţii, iar băncile membre ale consorţiului (de intermediere a titlurilor, respectiv BCR, BRD, Banca Transilvania şi Raiffeisen Bank – n. r.) sunt cele mai active pe piaţa de capital, dar pe piaţă trebuie puse mai multe instrumente de credit", a subliniat preşedintele ASF.

El a reamintit succesul de care s-a bucurat emisiunea de obligaţiuni a municipiului Bucureşti şi a adăugat că astfel de emisiuni, municipale, trebuie să devină o obişnuinţă. AGERPRES