Cel mai mare atac cibernetic din Europa de Est a avut loc în Bulgaria și a afectat și mulți cetățeni romani. Atacul s-a desfășurat asupra agenției naționale de taxe și impozite și au fost furate datele cetățenilor bulgari adulți, dar și datele tuturor companiilor înființate în Bulgaria.

În prezent mii de români au înregistrată firma sau înmatriculată mașina în Bulgaria pentru că regimul de taxe este mult mai permisiv și bineînteles aceștia au fost afectați. Acest lucru a fost confirmat pentru B1.ro de un expertul în securitate cibernetică.

”Cei care au înmatriculată mașina în Bulgaria au toate datele din buletin, plus probabil adresa curentă, probabil și numărul de telefon, în baza de date de acolo. Așa că cei care vor pune mâna pe date, le pot folosi, pentru că aceste date nu râmân într-un singur loc, ele ajung pe internet pe partea publică.

Sunt cazuri similare acum cu oameni care trimit mailuri, cu facturi false, cu linkuri, ei de acolo au mailurile din astfel de breșe. Când cineva pune mâna pe această breșă, va vedea că e și România pe acolo, va sorta și va extrage fiecare român și cel mai probabil, se vor trezi sunați cu tot felul de metode de păcăleală, de social engineering o să li se spună diferite chestii o să li se ceară tot felul de date și probabil vor fi păcăliți în diverse moduri”, a declarat pentru B1.ro Gabriel Puiu, expert în securitate cibernetică.

Hackerii se pot da și drept instituții ale statului și astfel pot cereLa ce risu plăți.

”Cei care au firme înmatriculate în Bulgaria riscă acum ca, în cazul în care au mailul în acea bază de date, să primească o factură proformă sau un fel de propunere, ceva. E un caz concret, unele firme primesc facturi și de la contabilitate plătesc fără să se uite cine e, nu verifică. Sau factura să conțină un virus care mai departe virusează tot sistemul și mai departe vă dați seama ce se întâmplă”, a mai spus expertul cibernetic.

Te-ar putea interesa și: