Prețul curentului electric tranzacționat la Bursă se apropie de un nou maxim istoric. Aceasta este o veste proastă pentru consumatori, cei care, într-un final, vor simți în factură majorarea prețurilor la Bursă.

Preţul energiei electrice pe piaţa bursieră spot, cu livrare marţi, a ajuns în orele de vârf la 552,9 lei pe MWh, dublu faţă de alte ţări din regiune, potrivit datelor operatorului bursier OPCOM, analizate de AGERPRES.

Astfel, preţul maxim de marţi se apropie foarte mult de recordul de 600 de lei pe MWh înregistrat în iarna 2017.

Preţul mediu a fost de 405 lei pe MWh, faţă de 307 lei pe MWh, cât a fost luni.

În regiune, România are cel mai mare preţ al energiei în ziua de marţi, similar cu cel din Ungaria, cu care este cuplată la nivel de piaţă sport, însă de două ori mai mare faţă de preţurile din Cehia şi Slovacia.

Astfel, dacă un MWh costă, în România, 117 euro la orele de vârf (între orele 20:00 şi 21:00), în Cehia şi Slovacia preţul este de 59 de euro pe MWh.

Datele în timp real ale Transelectrica arată că, marţi la ora 12:30, România importa aproape 1.000 de MW. Consumul era de 7.946 MW, în timp ce producţia, de 7.035 MW.

 

 

Te-ar putea interesa și: