„Klaus Iohannis a prins glas”, și-a început atacul Viorica Dăncilă.

Ea a spus că am văzut un președinte de țară care spune că singura sa realizare a dat jos un Guvern legitim.

„Vorbim azi de 2 candidaţi care au intrat într-o competiţie pentru preşedinţia. Vorbim de actualul şef de stat şi fostul prim-ministru al României. Pentru o ţară întreagă e normal să existe o dezbatere directă, o confruntare între cei care vin şi cer votul românilor”, a continuat Dăncilă.

Se pare că multe s-a întâmplat în acești 5 ani de mandat dacă acum ne spune că românii nu mai merită o astfel de dezbatere. Urmând această logică, ne va spune că nu trebuie să mai votăm decât PNL”, a comentat Dăncilă, care a ținut să sublinieze apoi că „Asta-i democrația lui Iohannis!”.

În opinia sa, preşedintele le-a mulţumit doar celor care l-au votat,  ignorându-i pe ceilalţi care au mers la vot.

Dăncilă este de părere că Iohannis îşi arogă meritele pentru buna desfăşurare a alegerilor din diaspora deşi acestea sunt meritele Guvernului Dăncilă.

„Domnule Iohannis, cred că trăiţi în altă lume”, a continuat Dăncilă.

În opinia sa, o dezbatere ar demonta imediat toată propaganda şi toate atacurile mizerabile la adresa ei şi a PSD.

„Sunt un om răbdător. Încă îl aştept să găsească tăria şi curajul de a accepta invitaţia mea la dezbatere”, a punctat Dăncilă.

Mai mult, liderul PSD i-a cerut să vină în această duminică, la TVR, la o dezvbatere.

„Îi dau de pe acum subiectele să aibă suficient timp să pregătească răspunsurile.

Pentru cei ce nu au nici măcar o casă, această notă glumeaţă a dvs e o bătaie de joc cruntă şi o umilinţă pentru care nu aţi fi putut fi iertat nici după cinci ani. Nu a râs nimeni la această glumă. Mandatul dvs e adevărata glumă.

Subiectele de duminică: aţi promis că veţi renunţa la imunitate. De ce i-aţi minţit pe români; cum v-aţi făcut datoria de preşedinte dacă în timpul mandatului aţi stat mai mult în vacanţă?

Credeţi că meritaţi votul românilor pentru al doilea mandat la care vă dă dreptul tocmai Constituţia, după ce aţi sfidat-o?

E normal să nu vă respectaţi în 5 ani angajamentele şi să veniţi acum să cereţi un al doilea mandat?

Credeţi că e normal să vorbiţi despre justiţie în timp ce dvs aveţi o problemă de corupţie cât casa?

În primele zile de la instalare, Guvernul PNL a anunţat că renunţă la subvenţii, că vrea să introducă noi taxe iar bugetarii să muncească până la miezul nopţii

De ce aţi luat în derâdere pactul naţional?

Poate ne spuneţi adevăratul motiv al refuzului de a participa la dezbatere, există peste 9 milioane de motive pentru a participa la o dezbatere, pentru că sunt peste 9 milioane de români care au participat la primul tur al alegerilor

De ce nu aţi acordat nici măcar un interviu în această campanie şi de ce nu aţi participat în aceşti cinci ani la nicio emisiune televizată?

Chiar nu vă îngrijorează absenţa dvs din costumul de preşedinte pe care îl purtaţi?”, a spus Dăncilă care i-a rugat pe români să îi transmită şi alte întrebări pe care să i le adreseze ui Iohannis la dezbaterea de duminică la care speră să participe.

„Ghinion, domnule Iohannis, românii văd această utilitate”, a conchis Dăncilă.