"Investiţia este undeva la un milion de lei din ceea ce am făcut până acum. E un program în detaliu construit, să ajungem cu finalitatea lui pe partea dreaptă a Canalului Siret. Observaţi două lucruri aici: pe de o parte infrastructura principală care înseamnă Canalul Siret – Bărăgan, care are o lungime de exploatare ce este practic funcţională cu un dop la km 5+700, iar la km 5+200 este această gură de aspirare ce a fost proiectată şi introdusă în staţia de repompare 5 de la Haret. Staţia nu a funcţionat niciodată; a fost doar în probe în momentul în care s-au terminat lucrările respective. Iată că după atâţia ani de zile ducem apa de pe Siret la plantele din Vrancea. Vrancea este o zonă extrem de secetoasă. Este, practic, un pol al secetei. Din nefericire, aici se întâlnesc şi seceta şi fenomene extreme: căderile de grindină", a spus Daea. 

Acesta a precizat că Executivul a alocat până în 2020 un miliard de euro pentru executarea acestor lucrări, respectiv punerea în funcţiune a staţiilor, decolmatarea, curăţirea secţiunilor de scurgere, reprofilarea canalelor acolo unde este necesar. 

"Şi din fericire trebuie făcute (aceste investiţii – n. r.), pentru că această reţea de irigaţii până în 1989 lungimea acestei reţele de irigaţii – dacă pui canal lângă canal – înseamnă drumul de aici până la Berlin şi înapoi. Este o investiţie extrem de mare şi de importantă pentru ţară. A doua direcţie pe care acţionăm este direcţia privată, adică sistemul secundar de irigaţii care se află în proprietatea fermierilor, care s-au organizat în asociaţii. Prin PNDR avem 435 milioane de euro care vor fi puşi în mişcare prin proiectele care se vor crea în zonele acestea, în aşa fel încât, odată cu sistemul principal, să putem să punem în funcţiune şi sistemele secundare. Şi ca o noutate, prin decizia pe care am luat-o în Guvern de a modifica PNDR, în sensul de a putea da posibilitatea ca din banii europeni, până la 30% din aceşti bani, să-i putem folosi pentru procurarea instalaţiilor de irigat, în aşa fel încât, odată plecată apa pe canal, să ajungă şi la plantă", a adăugat Daea. 

Potrivit acestuia, apa de pe canal este gratuită pentru fermieri. 

Recent, şeful MADR a afirmat că în ciuda faptului că proiectul Canalului Siret-Bărăgan nu este un obiectiv inclus în planul naţional de irigaţii, deoarece pentru finalizarea lui ar fi nevoie de circa 5,5 miliarde de euro, ideea nu a fost abandonată. 

"Acest Canal Siret-Bărăgan este deosebit de importat pentru ţară. Nu este abandonat ca idee. Căutăm soluţii şi în curând o să vedeţi primele cantităţi de apă care vor intra pe culturile din zonă cu apă din acest canal. (…). Lăsaţi-mă să nu vă spun când va fi. Dacă aţi aşteptat 30 de ani, pentru că acolo nu s-a irigat niciodată, mai merită câteva zile, nu mult, ca să vedeţi prima apă care ajunge la culturi din această lucrare magistrală a Ţării Româneşti. Este în preocuparea noastră să vedem cum o abordăm, etapă cu etapă, ca să folosim această mană cerească: folosirea apei gravitaţional, însă nu puteam să punem în planul zilei această investiţie care costă, din datele pe care le am, în jur de 5,5 miliarde de euro ca să fie finalizată. Se are în vedere, se judecă, se analizează la nivelul nostru să vedem cum putem valorifica acest sistem. Nu este în planul de guvernare, dar nu este abandonat", a precizat Daea, în data de 17 mai într-o conferinţă de profil. 

Acesta a precizat că în planul naţional de irigaţii sunt introduse 97 de sisteme pentru a realiza până în 2020 cele două milioane de hectare irigabile. 

Daea a anunţat, totodată, că va merge personal pe canalele magistrale ca să verifice dacă apa este folosită şi nu trece "degeaba pe acolo cum trece Dunărea pe lângă noi", în condiţiile în care, după 2020, conceptul PAC se desparte de conformitate şi merge "doar pe rezultat şi performanţă". 

"Din momentul în care am dus apa pe canal le-am spus colegilor din teritoriu că acum după ce am terminat cu înregistrarea cererilor o iau personal pe canalele magistrale şi verific ca apa asta să nu treacă degeaba pe acolo cum trece Dunărea pe lângă noi, dacă am adus Dunărea pe câmp, dacă am adus Prutul pe câmp, păi să le folosim. Se găsesc soluţii, motopompe, agregate de pompare care se pot lua dintr-un loc în altul. Dacă nu vrei să te asociezi să intri în AUAI, atunci irigă personal. Ţi-am dat apa gratuit. De asemenea, din perspectiva lui 2020 conceptul PAC se desparte de conformitate merge pe rezultat merge spre performanţă, dau banul cu ce scop, în urma acestui ban găsesc ceva din punct de vedere al interesului statal?", a adăugat şeful de la Agricultură.

Potrivit datelor MADR, în anul 2018 se vor aloca 26,5 milioane de euro pentru refacerea şi reconstrucţia sistemului naţional de irigaţii din miliardul de euro prevăzut în buget până la finele lui 2020, iar pe partea de investiţii în sistemele secundare de irigaţii sunt disponibile pe măsura 4.3 din PNDR 2014 -2020 circa 435 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. 

Premierul Viorica Dăncilă, împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, participă miercuri la punerea în funcţiune a Staţiei de Pompare şi Repompare 5 Haret (SRP5) din Amenajarea complexă Rugineşti – Pufeşti – Panciu, din comuna Haret (Vrancea), care va iriga culturile cu apă din Canalul Siret-Bărăgan. Amenajarea Complexă Rugineşti – Pufeşti – Panciu face parte din planul de amenajare hidroameliorativă a spaţiului Siret – Bărăgan, având ca sursă de apă Canalul Magistral Siret – Bărăgan. 

Staţia de repompare SRP 5 Haret este situată pe partea dreaptă a DN 2 (E85), pe direcţia Focşani – Adjud, şi asigură nivel de apă pentru două canale CD 4 şi CD7 prin preluarea apei direct din Canalul Siret – Bărăgan, fiind amplasată la km 5+200. 

Te-ar putea interesa și: