Daea a verificat un supermarket ca să vadă dacă are produse românești
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, aflat sâmbătă la Buzău, unde a ajuns caravana Campaniei naţionale de informare şi promovare \’Alege oaia!\’, a vizitat un cunoscut supermarket din localitate pentru a verifica prezenţa în rafturi a produselor româneşti.
El a trecut pe la sectorul de carne de oaie, pe la cel de ouă şi cel de lactate, cumpărând la final o cutie de smântână românească, având tricolorul pe capac.
Întrebat ce notă dă reţelei comerciale, Petre Daea a spus că dă ‘nota de respect faţă de poporul român’ şi că ‘exemplul nu trebuie urmat, ci aplicat’.
Campania naţională de informare şi promovare ‘Alege oaia!’ a ajuns sâmbătă la Buzău, al şaptelea oraş în care poposeşte. Evenimentul a avut loc în parcarea unui centru comercial, unde au fost amenajate 15 căsuţe în care fermierii din judeţ şi-au putut expune produsele tradiţionale. De asemenea, asociaţiile crescătorilor de ovine din Buzău le-au oferit vizitatorilor preparate din carne de oaie.
La deschiderea manifestării, Petre Daea a susţinut că, într-o cunoscută reţea de magazine, ‘în spaţiile de comercializare, pe rafturile pentru consumatori, carnea de porc produsă de români este tot mai prezentă’. ‘Am pornit timid, dar în acelaşi timp hotărâţi. Am pornit timid pentru că a fost un număr mic de animale, astăzi zilnic în România se comercializează 1.000 de capete de suine, pregătite pentru comerţ. Este un lucru excepţional şi acesta este drumul pe care trebuie să mergem’, a afirmat demnitarul.
Cât priveşte preţul ouălor româneşti, el a spus: ‘Un ou costă mai puţin de 50 de bani, nu a fost niciun fel de criză, ci au fost interpretări diferite, interese diferite într-un moment în care jocul pieţei a permis să plece lipsa aceasta de respect, iar gradul acesta de a se câştiga rapid a fost doar efemer’. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





