Astfel, motorul 1.5 dCI de 90 de cai putere are un consum de 3,8 litri de motorină la suta de km în afara orașului și de 4,9 litri în oraș. Varianta 1.5 de 110 cai are un consum de 4 litri în afară și de 5,3 litri în oraș.

Versiunea de 1.6 pe benzină de 85 de cai putere are un consum în extra-urban de 5,7 litri la suta de km, iar în oraș ajunge la 9,4 litri.

Cea de 1.2 are un consum de 7,1 litri în oraș și ajunge la 5,3 litri la suta de km în afara orașului.
Familia automobilelor Dacia a fost completată, marţi, de noua Lodgy, un autovehicul ce va putea fi comandat de către clienţii din România, începând cu data de 7 martie a.c., la un preţ de pornire de 9.500 euro, cu TVA, potrivit unui comunicat de presă al Dacia Group.

Noul autovehicul, prezentat, marţi, în premieră mondială, la Salonul Auto de la Geneva, este o maşină de familie, disponibilă în versiuni cu cinci şi şapte locuri, la preţuri cuprinse între 9.500 şi 14.700 de euro, TVA inclusă.

Din punct de vedere al caracteristicilor, Lodgy iese în evidenţă în partea frontală prin noul calandru şi flancurile înalte, care accentuează pasajele roţilor, în timp ce dimensiunile exterioare (4,5 m lungime şi 1,75 m lăţime) reflectă generozitatea spaţiului interior, care este suficient de încăpător pentru a găzdui în condiţii de confort deplin până la şapte pasageri.

Lodgy excelează la capitolul spaţiu interior disponibil pentru ocupanţii rândului al treilea de scaune. Astfel, raza la genunchi este de 144 mm, iar distanţa de la şezut până la pavilion este de 866 mm. Cele trei locuri de pe rândul al doilea sunt echipate în serie cu sistemul Isofix, care permite ataşarea în deplină siguranţă a scaunelor pentru copii.

În plus, Dacia Lodgy dispune de un portbagaj generos, volumul acestuia ajungând la 2.617 litri în configuraţia cu două locuri, 827 litri în cea cu cinci locuri, şi de 207 litri în configuraţia maximă cu şapte locuri. La interior, Lodgy este dotată cu numeroase spaţii de depozitare ce însumează un volum de până la 30 de litri, din care trei litri pentru spaţiul de depozitare amplasat în partea superioară a planşei de bord.

O noutate absolută în gama Dacia este sistemul de navigaţie şi multimedia (Media Nav) disponibil în opţiune la un preţ de 300 de euro (cu TVA). Sistemul cuprinde: radio, USB şi priză jack, Bluetooth şi sistem de navigaţie integrat cu touch screen de 7 inci (18 cm).

Gama Dacia se îmbunătăţeşte, prin Lodgy, cu limitatorul de viteză, disponibil opţional pe versiunea Laureate, dar şi cu sistemul de asistenţă la parcarea cu spatele. Totodată, constructorul de la Piteşti propune ca noutate absolută pentru Dacia scaunele încălzite pentru locurile din faţă, disponibile opţional pe nivelul de echipare Laureate.

În ceea ce priveşte motorizările, Lodgy vine cu două motoare pe benzină (1.6l 85 CP şi 1.2l TCe 115 CP), dar şi motorul 1.5 dCi, în versiunile dCi 90 şi dCi 110 care beneficiază de semnătura Dacia eco.

Pentru a garanta nivelul ridicat de fiabilitate, Dacia a efectuat cu Lodgy teste de anduranţă în condiţii extreme de rulaj şi climă însumând 1,9 milioane de km.