Dacia accelerează puternic! Rezultate excelente pentru producătorul auto
Luna august 2019 a fost una de excepţie pentru producătorul auto de la Mioveni, întrecând la capitolul vânzări alte mărci cu tradiţie. În plus, finalul lui 2019 ar putea reprezenta un moment istoric pentru Dacia.
Luna august 2019 a fost una de excepţie pentru Dacia la nivel european. Înmatriculările producătorului de la Mioveni în august au depăşit mărci prestigioase, precum BMW, Fiat, Citroen, Hyundai, Nissan, Kia sau Seat, potrivit datelor ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România). Iar dacă trendul înregistrat în primele opt luni ale anului se păstrează, Dacia s-ar putea lăuda la finalul lui 2019 cu cel mai bun an al său din istorie, scrie economica.net.
În august, vânzările Dacia în ţările Uniunii Europene au crescut cu 7,8%, până la 46.445 de autoturisme, iar cota de piaţă a urcat la 4,5%, faţă de 3,8% în 2019. Creşterea pentru primele opt luni din 2019 a fost de 10,5%, până la 406.711 de unităţi, iar cota de piaţă a urcat la 3,9%, faţă de 3,4% în perioada similară din 2018.
În anul 2018, Dacia a înregistrat cea mai bună performanţă comercială din istorie. Vânzările la nivel global au depăşit 700.000 de maşini, în Europa au crescut peste 500.000 de unităţi, iar în România au urcat cu 26,2%, faţă de 2017, până la 54.593 de maşini. Cota de piaţa în ţara noastră a depăşit 30%. Toate modelele gamei au înregistrat vânzări în creștere.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




