Deputatul Nicolae Roman a anunţat luni că va îşi va desfăşura activitatea ca parlamentar neafiliat şi va părăsi grupul AUR.

„Daţi-mi voie să folosesc acest microfon pentru a îmi cere scuze tuturor prietenilor mei, pe care se pare că i-am indus în eroare asupra a două persoane. Una dintre ele mai în vârstă, un proverb zice – lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba. Alta, care se apropie de jumătatea vieţii, dar sunt convins că nici până la sfârşitul ei şi nici cu încă o viaţă nu va putea face demonstraţia celor şapte ani de acasă.

Având în vedere cele spune acum şi aici, vă anunţ că din acest moment, având în vedere prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, articolul 13, alin. 6, coroborate cu articolul 14, din acest moment îmi voi desfăşura activitatea ca deputat neafiliat în Circumscripţia 10 Buzău”, a spus Roman, în plenul Camerei Deputaţilor.

Nicolae Roman este deputat de Buzău ales pe lista AUR.

AUR și-a ales duminică președintele partidului

Amintim că, delegaţii la Congresul extraordinar al AUR l-au ales, duminică, pe George Simion ca preşedinte al partidului, fiind înregistrate 784 de voturi în favoarea moţiunii lui George Simion.

După alegerea sa, George Simion, a declarat că statul poartă „un război” împotriva antreprenorilor români, el adăugând că va trebui ca ţara noastră să aibă „o guvernare de AUR şi un preşedinte de AUR”.

Pentru funcţia de preşedinte al AUR au candidat George Simion, cu moţiunea „România bogată: creştină şi democrată” şi Dănuţ Aelenei, cu moţiunea „Mai multă democraţie”.

Adversarul lui Simion a primit doar 38 de voturi

Din echipa cu care a candidat George Simion fac parte, printre alţii, Claudiu-Richard Târziu – preşedinte CNC, Sorin Lavric – preşedinte Senat AUR, Marius-Dorin Lulea – prim-vicepreşedinte, Cristian David – secretar general, precum şi Adrian-George Axinia, Dan Tanasă, Gianina Şerban, Raluca-Elena Amariei, Robert Alecu şi Valeriu Munteanu – vicepreşedinţi.

Pe de altă parte, pentru moţiunea propusă de Dănuţ Aelenei au votat 38 de persoane. Din echipa acestuia au făcut parte, printre alţii, Andrei-Emil Dîrlău – preşedinte CNC, Vasile Sârbu – preşedinte Senat AUR, Nicolae Roman – secretar general, Ionuţ Neagu – prim-vicepreşedinte, precum şi Alexandru-Şerban Bologa – vicepreşedinte.