CUTREMUR FINANCIAR în România: Mai sunt „15-20 lei în cont!” DĂNCILĂ e în corzi!
Presiune mare pe Viorica Dăncilă, care trebuie neapărat să mai facă o rectificare bugetară ca să mai dea niște bani la primării. Motivul? Sunt unități administrativ-teritoriale care pur și simplu nu mai au bani.
Preşedintele ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că există primării atât în judeţ, cât şi în ţară care „gâfâie” din cauza lipsei fondurilor pentru plata salariilor şi a cheltuielilor curente până la sfârşitul anului. Potrivit lui Ţintean, această situaţie impune o nouă rectificare bugetară, scrie digi24.ro.
„Am ridicat problema celei de-a doua rectificări bugetare, care se pare că, totuşi, va fi, datorită faptului că UAT-urile (unitățile administrativ-teritoriale – n.r.) şi primăriile au primit o promisiune de la Guvernul României, că atunci când se va încheia anul 2018 nivelul fondurilor de care vor dispune şi primite din cote părţi din impozit pe venit sau TVA va fi cel puţin la nivelul realizatului din 2017. La ora aceasta, avem primării în România şi în judeţul nostru care gâfâie, primării care au 15-20 lei în cont, şi mă refer aici la capitolul finanţare retribuţii, salarii sau cheltuieli curente. Nu te iartă nimeni dacă nu ţi-ai plătit curentul, apa, gazul, deşeurile, nu poţi ţine şcolile în frig, nu poţi ţine copiii fără lemne şi toate celelalte care se însumează la capitolul cheltuieli curente”, a spus liderul judeţean al ALDE.
Ioan Ţintean a dat ca exemplu situaţia comunei Urmeniş din judeţul Bistriţa-Năsăud, care ar mai avea doar 15 lei în cont în prezent.
Preşedintele ALDE spune că le-a cerut tuturor primarilor membri de partid să trimită la începutul săptămânii viitoare o situaţie privind fondurile de care dispuneau la data de 31 octombrie şi de câţi bani mai au nevoie pentru a-şi plăti cheltuielile curente şi salariile până la sfârşitul acestui an.
Vineri, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, are programată o întâlnire cu liderii coaliției PSD-ALDE, printre subiectele de discuție aflându-se și a doua rectificare bugetară din 2018.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





