Cursul de schimb al monedei naţionale în raport cu euro a urcat uşor în partea a doua a şedinţei, până la un maxim de 4,2670 lei/euro, nivel apropiat de cel înregistrat la finele zilei precedente, pe o piaţă calmă şi pe volume foarte mici, potrivit dealerilor.

În jurul orei 16:30, băncile afişau cotaţii de 4,2645 – 4,2675 lei/euro, nesemnificativ mai sus faţă de cotaţiile de la închiderea de joi, de 4,2640 – 4,2670 lei/euro.

Leul s-a apreciat în prima parte a sesiunii, paritatea coborând la 4,2585 – 4,2595 lei/euro, dar apoi a revenit peste 4,26 lei/euro, iar la jumătatea sesiunii moneda unică era cotată la 4,2645 – 4,2650 lei.

Cotaţiile au continuat să urce, iar cel mai ridicat nivel la care s-au realizat tranzacţii a fost de 4,2675 lei/euro.

Sentimentul regional este unul mixt, în condiţiile în care zlotul staţiona în raport cu euro, iar forintul a continuat să se deprecieze, consemnând o corecţie de 1,2%. Forintul s-a depreciat încă din debutul şedinţei, după ce Moody’s a plasat vineri ratingul „Baa1” al Ungariei sub evaluare pentru o posibilă retrogradare, din cauza riscurilor fiscale accentuate după suspendarea discuţiilor cu FMI şi UE privind acordul de împrumut extern încheiat în octombrie 2008.

Ulterior, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P) a revizuit perspectiva ratingului pe termen lung al Ungariei de la stabilă la negativă, întrucât unele măsuri anunţate de guvernul ungar pentru consolidarea finanţelor publice ar putea avea un impact negativ asupra perspectivelor economice.

Banca Naţională a României (BNR) a afişat vineri o rată de referinţă de 4,2642 lei/euro, cu 0,22 bani sub cotaţia oficială de joi, de 4,2664 lei/euro. Pentru dolarul american, banca centrală a afişat un curs oficial de 3,2943 lei/dolar, cu 3,32 bani sub cel de joi, de 3,3275 lei/dolar.

Băncile comerciale practicau, vineri dimineaţă, dobânzi de 3,56 – 4,14%, pentru plasamentele cu scadenţa la o zi, peste cele de joi, de 2,05 – 2,55%, în timp ce ratele pentru plasamentele cu scadenţa la o săptămână au crescut 6,01 – 6,51% , de la 5,92 – 6,42%.

SURSA: Mediafax