Curs valutar, luni, 15 aprilie. Încă un record! Ce se va întâmpla mâine cu euro
Curs valutar, luni, 15 aprilie. Euro s-a apreciat consistent față de leu, iar cursul a atins un record al acestei luni, euro depășind nivelul de 4,76 lei, pe care BNR părea că îl apără cu aproape orice preț. În acest context este de așteptat ca, mâine, moneda națională să se aprecieze.
Curs valutar, luni, 15 aprilie. Un euro a fost cotat, astăzi, la 4,7619 lei, în creștere de la 4,7585 lei, cât a fost luni, potrivit datelor BNR
Curs valutar, luni, 15 aprilie. Este cel mai puternic euro de luna aceasta.
Curs valutar, luni, 15 aprilie. Pentru prima dată în ultimele două luni euro sare serios de nivelul de 4,76 lei, pe care BNR părea că îl apără
Curs valutar, luni, 15 aprilie. În ultimele două luni, de fiecare dată când euro a trecut de 4,76 lei a urmat o zi de apreciere a monedei naționale.
Curs valutar, luni, 15 aprilie. În aceste condiții, este foarte probabil ca și mâine, marți, euro să treacă iar sub pragul de 4,76 lei.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




