La doi ani de la debutul lucrărilor și la un an de la deschiderea oficială a complexului în sistem de proprietate periodică, dezvoltatorii Blaxy Premium Resort & Hotel au inaugurat serviciilor hoteliere în cadrul resortului din localitatea 23 August – Olimp și funcționarea acestora în paralel cu proprietatea periodică.

Din cele șapte tronsoane planificate cu un total de peste 900 de apartamente de tip studio (condo), dezvoltatorii Blaxy Premium Resort & Hotel au inaugurat deja trei tronsoane, cu un total de 540 de camere. Dintre acestea, o parte au fost deja contractate în regim de proprietate periodică și o parte vor fi închiriate în regim hotelier, începând cu sezonul 2016. Camerele disponibile sunt cu vedere la mare sau cu vedere la Lacul Tătlăgeac, au o suprafață de aproximativ 32 mp și includ un pat dublu și o canapea extensibilă.

Costul unui sejur în cadrul Blaxy Premium Resort&Hotel S.A. variază de la 360 lei pentru o cameră pe noapte până la 670 lei pentru cameră pe noapte, incluzând cazarea într-o cameră tip condo pentru doi adulți și doi copii, micul dejun și accesul la toate facilitățile resortului. La solicitare se pot acorda servicii de pensiune completă la prețul de 90 lei/zi/pers.
Suprafața totală a complexului este de 72.000 de metri pătrați și include pe lângă cele 7 tronsoane proiectate și piscine exterioare pentru adulți și copii, restaurante, baruri, cluburi, zonă dedicată pentru copii și un teatru de vară de tip amfiteatru.

“Proprietarilor care au decis să achiziționeze un apartament sau mai multe în complexul Blaxy le-am oferit posibilitatea de a trata această tranzacție ca o investiție. Astfel, aceștia pot opta pentru a lăsa apartamentul în administrarea resortului în vederea închirierii către cei doritori. De asemenea, celor interesați le oferim posibilitatea să vină pentru un sejur timp de o săptămână în regim hotelier, iar dacă le place atunci pot cumpăra un condo devenind proprietari pe viață timp de o săptămână în fiecare an și le oferim banii înapoi pe sejur“, a declarat Liliana Filip, Director General – Blaxy Premium Resort & Hotel.

Blaxy Premium Resort & Hotel este primul resort de la Marea Neagră, din România, care oferă posibilitatea achiziționării de apartamente cu doar câteva mii de euro, în regim de proprietate periodică, adică să devii proprietar pe viață timp de o săptămână în fiecare an.