Vor fi mai retrași din cauza pandemiei

În acest an, pentru prima dată după multe decenii, suverana britanică şi soţul ei nu au mai călătorit la domeniul Sandringham, situat în estul Angliei, unde petreceau de obicei Crăciunul alături de ceilalţi membri ai familiei regale.

În anii precedenţi, sute de admiratori se reuneau la Sandringham pentru a-i saluta pe membrii familiei regale în timp ce aceştia se deplasau spre biserica construită pe acest domeniu pentru a asista la slujba de Crăciun. În 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, acest ritual a fost anulat.

Discursul de Crăciun al reginei Elisabeta a II-a va fi televizat ca de obicei începând de la ora locală 15:00, conform tradiţiei, scrie Agerpres.

Vor petrece fără membrii familiei

Nicio vizită nu a fost planificată pentru acest an, a precizat un purtător de cuvânt de la Buckingham Palace. În locul participării sale tradiţionale la slujba religioasă de pe domeniul Sandringham, regina Elisabeta a II-a va asista la o slujbă privată, ce va avea loc într-o capelă din proximitatea Castelului Windsor.

Prinţul Charles şi soţia lui, Camilla, ducesă de Cornwall, vor petrece Crăciunul în reşedinţa lor din Gloucestershire.

Prinţul William, duce de Cambridge, şi soţia lui, Kate, ducesa de Cambridge, vor petrece această sărbătoare la Anmer Hall, un conac rural construit în stil georgian şi aflat la o distanţă de 3 kilometri de domeniul regal Sandringham.