Cum vor fi înmormântați Ion Iliescu și Băsescu și Constantinescu?

Apare Comitetul de organizare a funeraliilor de stat! După ședința de Guvern de joi, 11 ianuarie, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a precizat că a fost realizat cadrul legal pentru crearea Comitetului de organizare a funeraliilor de stat.

Ceremonialul este destinat exclusiv actualilor și foștilor șefi de stat și reprezintă cea mai înaltă formă de recunoaștere a meritelor pentru serviciile aduse țării sale.

Pentru a obține detalii privind modul de coordonare instituțională în caz de funeralii naționale, va fi necesară emiterea unei alte hotărâri de Guvern care să detalieze întregul proces.

Astfel, prin ordonanța emisă astăzi, se pune baza pentru înființarea Comitetului de Organizare a Funeraliilor de Stat.

„Astăzi s-a creat cadrul legal pentru crearea Comitetului de organizare a funeraliilor de stat. Este un ceremonial rezervat actualilor şi foştilor şefi de stat. Este cel mai înalt grad de recunoaştere a meritelor unui cetăţean român în slujba ţării sale şi pentru a vedea în ce va consta această coordonare instituţională în caz de funeralii naţionale va trebui să vină şi o altă hotărâre de Guvern care va detalia toată această procedură. Deci, prin ordonanţa de astăzi se creează Comitetul de organizare a funeraliilor de stat”, a declarat Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Așadar, Ion Iliescu,Traian Băsescu și Emil Constantinescu, foști președinți ai României, vor fi înmormântați după aceste reguli.

traian basescu
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Ion Iliescu
SURSA FOTO: Dreamstime

Dreptul de funeralii cu onoruri militare

Mihai Constantin a explicat că potrivit Legii 215/2016:

  • foștii șefi de Camere parlamentare
  • foștii premieri sunt în drept să beneficieze de funeralii cu onoruri militare

Acest aspect nu suferă modificări, iar demnitarii și foștii demnitari vor continua să aibă parte de funeralii cu onoruri militare conform prevederilor legale existente.

„În baza Legii 215/2016, foştii şefi de Camere parlamentare şi foştii premieri beneficiază de funeralii cu onoruri militare. Nu se modifică nimic la acest capitol, aceşti demnitari şi foşti demnitari vor beneficia de funeralii cu onoruri militare”, a explicat Mihai Constantin.

Funeraliile de stat, expresia celei mai înalte aprecieri

Documentul menționează că ceremoniile oficiale asociate funeraliilor de stat trebuie să respecte regulamentele în vigoare privind:

  • arborarea drapelului României
  • intonarea imnului național
  • utilizarea sigiliilor cu stema României

De asemenea, trebuie să se conformeze:

  • prevederilor Ghidului Protocolului Național aprobat prin Hotărârea Consiliului Protocolului Național nr. 1/2021
  • prevederilor Listei funcțiilor în ordinea de precădere în cadrul ceremoniilor oficiale a demnitarilor și funcțiilor publice, aprobată prin Hotărârea Consiliului Protocolului Național nr. 2/2021

Nu în ultimul rând, trebuie să respecte:

  • Regulamentul Onorurilor și Ceremoniilor Militare
  • orice alte reglementări legale aplicabile

Actul normativ subliniază că funeraliile de stat reprezintă cea mai înaltă formă de apreciere acordată de România personalităților publice care au oferit un serviciu remarcabil poporului, se arată în expunerea de motive.

Așadar, este necesară constituirea unui comitet la nivelul administrației publice centrale pentru organizarea acestora.