Cum se va evita criza economică mondială? Planul celor de la Banca Reglementelor Internaționale
Pandemia de coronavirus a lovit în plin și economia mondială. Specialiștii însă vin cu măsuri imediate. Anunță guvernele și băncile centrale ce trebuie făcut pentru a se evita un blocaj imens.
Guvernele şi băncile centrale trebuie să-şi accelereze urgent eforturile de sprijinire a economiilor, afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), susţine Agustín Carstens, directorul general al Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), transmite Reuters.
Aceasta a apreciat că sunt necesare soluţii „urgente”, mai presus de cele adoptate în timpul crizei financiare din 2008.
„Pentru a da afacerilor viabile posibilitatea de a supravieţui după oprirea bruscă a activităţii economice din cauza crizei, este necesară o soluţie pentru ca potenţialii creditori să ajungă la firmele aflate în pragul prăbuşirii”, a explicat şeful BRI.
Ea a adăugat că băncile centrale s-au grăbit să pompeze fonduri de urgenţă de mii de miliarde de dolari în sistemul bancar global, dar acei bani trebuie să ajungă la cei care au nevoie de ei.
În primul rând, băncile trebuie să-şi folosească rezervele de capital, iar „dividendele şi răscumpărările de acţiuni trebuie îngheţate pe plan global”. Apoi, băncile trebuie să acorde IMM-urilor credite cu garanţii guvernamentale, iar băncile centrale să iniţieze o acţiune coordonată pentru a facilita accesul la dolari americani la nivel global, susţine Carstens.
Aceasta a avertizat: „Pentru ca lichidităţile de la băncile centrale să ajungă în cele mai îndepărtate zone ale sistemului financiar, ele trebuie să se adreseze direct persoanelor fizice şi companiilor care au cea mai mare nevoie. Altfel, acţiunile băncilor centrale sunt ineficiente”.
Şi Banca Centrală Europeană le-a spus creditorilor din zona euro să omită plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni cel puţin până în octombrie şi să-şi folosească profiturile pentru a sprijini economia afectată de pandemie.
Fondată în anul 1930, Banca Reglementelor Internaţionale este cea mai veche instituţie financiară internaţională. BRI este contraparte pentru tranzacţiile financiare derulate de băncile centrale. În plus, BRI serveşte şi ca forum pentru facilitarea schimburilor de opinii între instituţiile de emisiune monetară şi drept centru de cercetare economică şi monetară. De asemenea, BRI acţionează, printre altele, şi ca agent sau mandatar pentru operaţiunile financiare internaţionale, conform Agerpres.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





