Noi am reușit să ne realizăm visul cu ajutorul  lui Jean Claude Biver, președintele diviziei de ceasuri a LVMH, și al lui Ricardo Guadelupe, CEO-ul Hublot. Am găsit și un Master Blender cu renume: Manuel Inoa. Ce a urmat, aflați din rândurile de mai jos

Pentru cei mai vechi CAESAR-i, o nouă serie limitată nu mai este o surpriză. Însă pentru iubitorii de trabucuri este, totuși, o mare premieră. Unul din cei mai mari cigar aficionado ai lumii, o adevărată legendă în SUA, Nestor Miranda ne spunea în timpul întâlnirii noastre din Republica Dominicană că „seria limitată realizată de membrii Clubului CAESAR împreună cu prietenii noștri de la La Aurora este incredibilă. Nimeni nu a mai avut această abordare.“ Sigur, fiecare domeniu are o abordare diferită. Probabil, cel mai apropiat de trabucuri este cel a vinurilor. La OTAZU, în Spania, am „brevetat“ o metodă ce realizare a unei serii limitate de vinuri care s-a dovedit de mare succes. Inutil de spus, „CAESAR OTAZU“ limited edition este sold out de mult. Mai mult de jumătate din acest vin excepțional, garantat 90 puncte Parker, a fost vândut înainte de a fi degustat! Nu suntem ipocriți și recunoaștem că ne-am inspirat din propria grădină, dar am elaborat o metodologie diferită, specială pentru trabucuri. Ca să poți face o serie limitată de trabucuri excepționale, ai nevoie de un partener de excepție. Împreună cu prietenul meu în această aventură, Wael El Gadban, am imaginat/documentat diverse opțiuni. Sigur, prima care-ți poate veni în minte este o havană. Numai că aici este, practic, imposibil să faci ceva. Și, fără să rănim pe nimeni, lumea trabucurilor a evoluat spetaculos și prin alte părți ale lumii… Dominicana a devenit un „no 1“ în această industrie. Recunoaștem că am fost – și eu și Wael – fascinați de Arturo Fuente. Am pus în mișcare multe „pile“ în a-l convinge pe Carlito Fuente să ne vedem și să realizăm seria limitată împreună. Ca să vă faceți  idee unde am ajuns, pot spune aici în exclusivitate că am discutat cu Jean Claude Biver, Chairman-ul diviziei de ceasuri LVMH și cu Ricardo Guadelupe, CEO-ul Hublot pentru a ajuta relația cu Carlito. Pentru cei care nu știu, Hublot a realizat o serie limitată de ceasuri pentru Arturo Fuente.

Însă am găsit o „adresă“ mai bună. Guillermo Leon reprezintă una din cele mai bogate familii din Caraibe. Controlează diverse industrii care au ajuns să reprezinte 8% din PIB-ul Republicii Dominicane! Dacă mai știți vreo familie care să aducă o asemenea contribuție la PIB-ul unei țări, să ne spuneți și nouă! În acest imperiu, La Aurora, o companie înființată la 1903, a ajuns să fie cel mai reprezentativ manufacturier de trabucuri din Republica Dominicană – chiar și prin comparație cu Arturo Fuente sau Davidoff, ambele producând tot pe această insulă! În Guillermo am găsit partenerul ideal, omul care a aprobat toate excepțiile de la orice reguli impuse acestui business. Pentru că CAESAR a sfidat întotdeauna regulile oricăror industrii, aducând o contribuție unică. Chiar la nivel mondial, dacă nu vi se pare lipsă de modestie.

Apoi, ai nevoie de cel mai bun Master Blender. Așa cum la blend-urile de whisky sau coupajele de vin, este nevoie de acest om providențial care poate crea un produs fabulos. Manuel Inoa, creatorul din spatele trabucurilor La Aurora este un magician. El știe ca nimeni altul cum să aducă cele mai spectaculoase arome din diversele soiuri dar și frunze de tutun la un numitor fabulos. Nota bene. Chiar și frunzele de pe aceeași plantă sunt diferite din multe perspective, ca să nu spunem că același soi depinde și de terroir – cum ar spune un oenolog! Manuel a fost însă și cel mai mare avocat al seriei limitate. „Ești nebun cu ce îmi ceri, dar îmi place. Îți promit că o facem!“, îmi spunea Manuel încă de la prima întâlnire. Fără această „nebunie“ nici nu se poate. Altfel, nu poți fi special într-o lume plină de specialități.

Cu Manuel am vorbit pe îndelete ce fel de trabuc vrem. Am stabilit că trebuie să aibă 4-5 foi pentru filler! Asta duce la șapte frunze un singur trabuc! Exact ca în cele mai pretențioase/elaborate trabucuri existente la nivel mondial. Am dorit un wrapper excepțional și un binder original Dominican. Ba mai mult, ne-am dorit să mergem pe un „PVRVS DOMINCANVS“ – care avea ulterior să devină chiar numele seriei limitate. Adică tutun crescut în Dominicană, probabil cel mai scump trabuc posibil astăzi pe planetă.

Împreună cu Manuel am creat chiar cinci blend-uri, adică cinci trabucuri care au intrat în „malaxorul“ votului membrilor CAESAR Club. Era după vizitele manufacturilor dominicane, dar și după un curs intensiv de blend-uire și degustare absolvit „Summa cum Laude“ de membrii CAESAR sub bagheta magică a lui Manuel. Cele cinci trabucuri nu aveau nume, ci doar cifre. Testul a fost în orb, singurul care știa toate blendurile fiind Manuel.

Tutunul folosit la cele cinci blend-uri unice, create special pentru acest test de serie limitată, sunt parte folosite la trabucurile La Aurora care trec toate de 90 puncte la Cigar Aficionado. Ca și la vin, CAESAR nu acceptă decât excepționalul. Degustarea celor cinci blenduri a durat câteva ore, un fum infernal – deși eram în Sala principală de degustare de trabucuri La Aurora, capacitatea instalației de condiționare a fost compet depășită! – și multă atenție la simțuri pentru membrii Juriului. Rezultatul a fost destul de clar. Numărul 4 a luat primul loc și dreptul de deveni prima serie limitată de trabucuri din istoria României! „Eu, personal, aș fi mers pe blend-ul cu numărul 5 – ce să fac, sunt subiectiv – dar cred că numărul 4 este cel mai bun. Este un blend de minim 93 puncte Cigar Aficionado, adică top 10 mondial!“ Nu o spunem noi, ci Manuel Inoa, care are destule trabucuri în acest top.

Wrapper-ul – probabil cea mai importantă parte a trabucului – este Dominican Seed Corojo. Un wrapper a cărui faimă dăinuie încă din anii 1940 – subțire, fin și suplu, are toate caracteristicile pentru a atinge perfecțiunea învelișului unui trabuc. Originare din Cuba, unde până în 1997 erau wrapper-ul exclusiv al havanelor, frunzele de Corojo cresc acum în cel mai bun sol de tutun din lume: Cibao Valley din Republica Dominicană.

Denumirea provine din cuvântul „criollo“, în traducere, „nativ“, acesta fiind numele seminței de tutun pur cubaneze din care a și derivat frunza de Corojo. Deși extrem de populară în Cuba în secolul trecut, ironia face ca, pe măsură ce recunoașterea sa a depășit granițele, cubanezii să înceteze să o mai utilizeze. Legenda spune despre semința de Corojo că ar fi părăsit tărâmul cubanez într-un plic strecurat pe aeroportul din Havana în buzunarul unui vizitator străin. În Cuba sau în Republica Dominicană, unde este crescută acum, Corojo a fost și este o frunză extrem de dificil de îngrijit, motiv pentru care este și foarte scumpă. Este o frunză „oily“ cu gust bogat de cafea, citrice și ciocolată.

Binder-ul este Dominican Seed Olor cu note puternice de fructe roșii și flori. După cum indică și numele, aromele acestea nu se simt doar în momentul în care trabucul este aprins, ci pot fi descoperite și doar mirosind această frunză de tutun. Crescut în lumina puternică a soarelui în același sol bogat al Cibao Valley, binder-ul Olor a trecut printr-un îndelungat proces de producție, care a durat în jur de 200 de zile, pentru a fi apoi păstrat în baloturi speciale vreme de aproape doi ani.

Filler-ul are cinci soiuri de tutun, toate provenite din Dominicană. În filler, tutunul Corojo și cel Olor îmbină un gust subtil de ciocolată și cafea cu o aromă de verdeață umedă. La rândul său, frunza dominicană Cubano se aseamănă cu „el tabaco negro cubano“, esența adevăratului tutun cubanez, dar aromele intense – alune și lemn – și caracteristicile unice sunt specifice solului dominican al Cibao Valley. Frunza de Piloto Cubano se resimte puternic, cu o savoare de citrice și boabe de cafea, iar Andullo aduce un gust care este mai cunoscut fumătorilor de pipă, datorită uleiurilor și umidității specifice procesării sale. Dominican Seed Andullo folosit pentru „our campesinos“ – oamenii care muncesc pe plantațiile de tutun – după cum spunea Manuel Inoa, a fost primul tutun folosit – prin fermentare – pe insulă de amerindienii nativi Araucano. Culoarea închisă vine de la uleiuri și yagua, o procedură aproape mistică folosită încă din vremuri imemoriale. 

Seria limitată vine în două formate speciale. Preferido – un „shape“ realizat doar de La Aurora – numit și „forma perfectă“ 5 X 54 și petit belicoso de 5 1/2 x 52. Preferido se livrează în cutii de doar șapte trabucuri – o altă cifră unică în toată industria mondială a trabucurilor, în timp ce cutiile pentru petit belicoso sunt de 25 de bucăți. La unicitatea formelor și a blendului se adaugă producția extrem de mică. În total, seria limitată este de 5.050 de bețe. Este cea mai mică serie limitată de trabucuri realizată vreodată de un producător veritabil de trabucuri! Ca să facem o comparație, chiar și cele mai mici serii limitate de trabucuri sunt de ordinul zecilor de mii de bucăți pentru un singur format. Preferido sunt doar 150 de cutii cu totul, adică doar 1.050 de bețe! Fără Guillermo, această cantitate infimă, nu ar fi fost posibilă niciodată și nicăieri, la niciun alt producător dominican sau nu.

 

Dominican seed Corojo

Este un tip de tutun folosit, în primă fază, ca wrapper pentru trabucurile cubaneze. Soiul a fost inițial cultivat în regiunea Vuelta Abajo de Cuba, dar astăzi creşte în regiunea Cibao Valley din Republica Dominicană. A fost dezvoltat de Diego Rodriguez la ferma sa din SantaInes, de unde îşi ia şi numele. Mai târziu, fiul său, Daniel Maria Rodriguez, a  perfecționat soiul Corojo și a dezvoltat „cel mai bun wrapper din lume“ până când revoluția comunistă a lui Fidel Castro a făcut ca familia să părăsească țara pentru totdeauna. Între 1930 și 1990 toate trabucurile cubaneze, indiferent de marcă sau de fabrică, foloseau wrapperul Corojo. Cu toate acestea, sensibilitatea soiului la diferite boli a condus la încetarea utilizării sale în Cuba, dar şi perfecţionarea pe alte tărâmuri, acum fiind crescut cu succes în unul dintre cele mai bune soluri din lume, Cibao Valley.

 

Dominican seed Olor

Una dintre cele două mari familii de tutun crescute în Republica Dominicană, alături de Piloto Cubano, originară tot din Cuba. Este mai subţire şi mai mică decât frunza de Piloto Cubano, dar are un gust şi un miros aparte – (tr. span. olor  = miros, aromă). Are capacităţi de ardere deosebite, motiv pentru care este utilizată în compoziţia multor trabucuri.

 

Dominican seed Piloto Cubano

Piloto Cubano : derivat din semințe cubaneze , aceasta este, de obicei cel mai  puternic soi, folosit pentru a adăuga tărie în compoziția trabucului. Frunzele de balotat au reprezentat o problemă reală pentru fabricanții de trabucuri din Dominicană . Până la experimentele lor pe frunza-invelsis derulate de Fuente la ferma din El Caribe, situate la aproximativ două ore la sud de Santiago, se credea imposibil să fie crescut un înveliș de calitate în Republica Dominicană. Frunzele de balotat erau în mod normal, importate din Connecticut sau Camerun pentru a termina țigaraaltfel pur Dominicană . Dar, Carlos Fuentes a fost determinat să crească învelișurile dominicane după ce i s-a spus că nu este posibil acest lucru, de către un grup de comercianți europeni. După ce a văzut un lot neobișnuit de Piloto cubano crescut de Angel Oliva la ferma sa, care avea să devină mai târziu „Chateau de la Fuente“ , Carlos Fuente a decis că acesta va fi învelișul Dominican. După imensul sau success obținut prin linia Opus X care a folosit pentru prima dată acest înveliș , alti producători de trabucuri au urmat exemplul . În prezent, există mai multe Dominicane „Puros“, realizate de La Flor Dominicana, Davidoff, La Aurora, Augusto Reyes a Fittipaldi Cigars.

 

Dominican seed Andullo

Andullo este tutunul mister în „Project805“. E sufletul „stick“-ului, este ceea ce dă acea complexitate neobișnuită de aromă pur Dominicană. Acesta este originar din sudul Republicii Dominicane. Cu toate acestea, Andullo a fost îndrăgit de popoarele indigene din Caraibe timp de cel puțin 500 de ani. Deși tutunul este colocvial numit Andullo, este procesul- și nu frunza- cel care face tutunul Andullo unic . Prelucrarea tipică de foi de trabuc include legarea frunzelor de tutun proaspăt culese împreună și agățate în ciorchini într-un hambar pentru a se usca, după care frunzele sunt lăsate să fermenteze. Procesul Andullo este diferit. Frunzele de tutun de la plantele Rabito și Quin Diaz sunt recoltate și îngrămădite într-o serie de coji de semințe de palmier numit Yagua. Când sunt umplute, păstăile de semințe de palmier sunt înfășurate într-o frânghie naturală pentru comprimarea tutunului Andullo. Stivuite într-un hambar, și rotit la intervale regulate, Andullo fermentează în Yagua timp de până la 2 ani. Când fermentația este în sfârșit completă, produsul rezultat este o frunză de tutun naturală tare, de culoare închisă, aromatic, pământesc și dulce. (Alexandra Fulga a contribuit la realizarea acestei Cigarpedia).

Te-ar putea interesa și: