Investitorii au creat o listă “neoficială” de prețuri de vânzare pentru proprietățile care prezintă risc seismic. Aceştia arată cel mai mare interes pentru apartamentele nerenovate, de mari dimensiuni, situate ultracentral. Spaţiile sunt împărţite în locuințe mai mici, după care sunt renovate după standarde înalte și sunt date la închiriere.

“Personal, consider o reală oportunitate investiția în astfel de clădiri, în special datorită poziției lor ultracentrale. Pentru un preț de 500-600 euro pe mp, a avea o locuință în inima Bucureștiului, reprezintă o afacere, pe care multi o percep foarte riscantă, dar pe care unii investitori o găsesc foarte atractivă și o exploatează. O astfel de proprietate poate fi amortizată în 8-10 ani, iar după consolidare, poate să îi crească valoarea chiar și de 3 ori”, a declarat Daciana Petrov, owner Bucharest Imobiliare.

În ceea ce privește închirierile de imobile “cu bulină” în scop comercial, acestea au scăzut dramatic după adoptarea legii nr. 282/2015, care interzice desfăşurarea de activităţi ce implică aglomerări de persoane în clădirile cu risc seismic.

Actul normativ a avut un impact semnificativ pe această piață, mai ales în Centrul Vechi din București, și a cauzat pierderi uriașe ale proprietarilor de afaceri din zonă, chiar dacă au investit zeci și sute de mii de euro în amenajarea spațiilor .

“Interesul pentru acest tip de imobile este, se pare, din ce în ce mai mare și în rândul utilizatorilor din mediul online, judecând după numărul căutărilor din Google. Dacă în iulie 2016 sintagma “clădiri cu risc seismic” a fost căutată de aproximativ 46.000 de ori, anul acesta, în iulie, numărul s-a dublat, ajungând la 92.680, conform datelor Google Keyword Planner”, a declarat CEO Wizmo.ro.

Conform datelor Ministerului Transporturilor și Construcțiilor, din aproximativ 3.000 de clădiri de locuit expertizate tehnic în Bucuresti și în 26 de județe, 600 au fost încadrate în clasa I de risc seismic, 383 dintre acestea aflându-se în Capitală. 125 de clădiri sunt multietajate, construite înainte de anul 1940 și au fost identificate ca prezentând pericol public. Acestea au fost declarate de către autorități ca reprezentȃnd prioritatea numărul unu ȋn reducerea riscului seismic.

Te-ar putea interesa și: