Studii recente aratau ca peste 40% din populatia Romaniei traieste in conditii de saracie. Nu este de mirare atunci, ca doar o mica parte a romanilor se gandesc sa achizitioneze o masina. Pentru a o cumpara cu banii „pe loc” doritorul are nevoie de echivalentul a cel putin 3.000 USD, in cazul unei masini de productie romaneasca sau de cel putin 8.000-9.000 USD in cazul in care optiunea se indreapta spre un autoturism de fabricatie straina. Pentru cei care nu dispun de aceasta suma, dar exista posibilitatea obtinerii ei din activitati viitoare, bancile si firmele de leasing se prezinta cu o serie de alternative convenabile. Avantajele creditului bancar fata de contractul de leasing consta in principal in faptul ca proprietatea asupra masinii este obtinuta inca de la achizitie de catre cumparator, iar la sfarsitul perioadei de plata nu mai ramane nici un fel de valoare reziduala de platit (cum este in cazul leasingului).
Creditul e mai scump decat leasingul
Principalul dezavantaj al creditului este acela ca in cazul autoturismelor straine taxele vamale vor fi platite pentru intreaga valoare a masinii si nu doar pentru valoarea sa reziduala, fapt ce conduce la o scumpire a unui automobil, in cazul creditului bancar, comparativ cu leasing-ul, cu aproximativ 4,8% pentru masinile care provin din Uniunea Europeana si cu 24% pentru cele din afara UE sau CEFTA. La pretul autoturismului, doritorul trebuie sa adauge si valoarea asigurarii CASCO anuale, care este de aproximativ 2,5-6% din valoarea masinii (2-3 milioane in cazul unei Dacii), precum si o serie de taxe, cum ar fi cele de deschidere de cont (0- 100.000 de mii), de transfer bancar 50.000-100.000 lei) si de gestionare a creditului (2,7-4,13% din valoarea creditului sau 0,3-2% pentru ipoteci si se plateste la acordarea acestuia).
Pentru intocmirea dosarului de credit bancile cer in general urmatoarele acte: cererea de credit, adeverinta de venit lunar a familiei (sot, sotie), adeverinta de venit lunar pentru doi giranti, contract de fidejusiune pentru cei doi giranti (formulare-tip puse la dispozitie de banca), justificarea eventualelor venituri suplimentare, factura pro-forma in cazul achizitionarii de bunuri de folosinta indelungata, documente emise de vanzator, din care sa rezulte datele de identificare ale vanzatorului, precum si ale autoturismului (autoturismelor) pe care acesta le vinde, documente din care sa rezulte calitatea de proprietar asupra garantiilor asiguratorii (care pot fi cladiri, terenuri, titluri de stat etc.). In ceea ce priveste aceste garantii asiguratorii, ele trebuie sa acopere nivelul creditului si dobanda aferenta primului an de creditare. Bunurile aduse in garantie se asigura pe toata perioada creditarii, iar drepturile de despagubire sunt cesionate in favoarea bancii pana la acoperirea integrala a datoriei. Giranti nu pot fi sotul sau sotia solicitantului de credit.
Majoritatea bancilor ofera posibilitatea de rambursare anticipata a creditului, fara perceperea unor comisioane suplimentare, iar unele ofera si maxim doua amanari/reesalonari pe durata unui an (Banca Transilvania, de exemplu).    

Model de creditare

Calculatie pentru un exemplu real, furnizata de Banca Transilvania

Valoarea imprumutului:    150.000.000 lei
Dobanda:    42%/an
Credit contractat pe un an:
    rata + dobanda/lunare = 15.523.000 lei
pe trei ani:
    rata + dobanda/lunare = 7.393.000 lei
pe cinci ani:
    rata + dobanda/lunare = 6.013.000 lei