Cum poți studia în Marea Britanie? Universitățile britanice de top își prezintă oferta la București
Aproape 30 de universităţi şi şcoli britanice îşi prezintă astăzi oferta educaţională la cea de a doua ediţie a târgului educaţional organizat de British Council.
Education UK Exhibition, unde sunt prezentate exclusiv instituţii de învăţământ britanice, se va desfăşura la hotelul Howard Johnson, între orele 10,00 şi 19,00, iar accesul vizitatorilor este gratuit.
Reprezentanţii universităţilor şi şcolilor britanice vor susţine o serie de seminarii pe teme diverse: cum se scrie un eseu pentru înscrierea la facultăţile din UK în aşa fel încât succesul să fie garantat, avantajele de a studia dreptul în Marea Britanie, ce domenii de specializare sunt competitive şi de ce, varietatea specializărilor în materie de artă şi design disponibile în Marea Britanie, la toate nivelurile de calificare (licenţă, masterat, doctorat) şi multe altele.
Printre expozanţi se numără şi UCAS, organizaţia britanică responsabilă cu managementul aplicaţiilor pentru universităţile şi colegiile din Marea Britanie. Aceasta va susţine o prezentare menită să ofere o imagine de ansamblu asupra procesului de înscriere la studii în Marea Britanie, de la cum să aplici, cum să alegi cea mai potrivită specializare, cum să completezi aplicaţia online şi până la redactarea motivaţiei personale şi posibilităţile de finanţare.
Vizitatorii pot afla direct de la universităţile de interes şi despre oferta de burse disponibilă pentru studenţii români.
Şapte dintre universităţile prezente la Education UK Exhibition sunt plasate în prima treime a University League Table 2015 (University of East Anglia, University of Birmingham, University of Kent, The University of Nottingham, Cardiff University, University of Manchester şi University of Essex) iar printre şcoli se remarcă Regent College şi The Duke of York's Royal Military School.
Programul complet al evenimentului educaţional este disponibil pe website-ul British Council, la www.britishcouncil.ro.
Cei care se înscriu online la târgul educaţional au două şanse de a câştiga premii: vor participa automat la o tombolă cu premii şi se pot înscrie la un concurs foto care va aduce câştigătorului două bilete de avion, dus-întors, pentru Londra.
Sursa: Agerpres
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





