Potrivit unor amendamente la legea pentru încurajarea investiţiilor străine, adoptate miercuri de parlamentul bulgar, dacă investiţia este într-o zonă cu rata sporită a şomajului, va fi de ajuns ca valoarea ei să fie de 250.000 de euro şi să fie deschise cel puţin cinci locuri de muncă noi. Dacă a stat cel puţin un an în Bulgaria, investitorul va avea dreptul să devină cetăţean bulgar.

În decembrie 2012, preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a impus un veto asupra amendamentelor legale care prevedeau obţinerea cetăţeniei bulgare în schimbul sumei de circa 2,5 milioane de euro. În varianta iniţială, amendamentele la legea pentru încurajarea investiţiilor străine, adoptate în urma cu două luni de parlamentul de la Sofia, prevedeau că străinii, care au investit cel puţin 4 milioane de leva (puţin peste 2 milioane de euro) şi au deschis cel puţin 50 locuri de muncă, pot beneficia de un regim relaxat de obţinere a dreptului de şedere permanentă.

La un an după obţinerea acestui drept, ei puteau să solicite cetăţenie bulgară dacă între timp investeau încă un milion de leva (circa 500 mii de euro). Astfel suma totală se ridica la puţin peste 2,5 milioane de euro. Argumentele şefului statului au fost că suma este prea mare şi că, în loc să-i atragă, îi va alunga pe investitorii străini.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri Agerpres de Ministerul bulgar al Economiei şi Energiei, valoarea investiţiilor străine directe făcute în Bulgaria în perioada ianuarie-noiembrie anul 2012 a ajuns la 1,399 miliarde de euro, cu 183 milioane de euro mai mult faţa de aceeaşi perioada a anului precedent.

Sursa: Agerpres