Fostul premier Dacian Cioloş, actual copreşedinte al USR PLUS, le-a transmis un mesaj inedit de Crăciun tuturor românilor. Alături de urările tradiţionale, politicianul a postat un videoclip în care soţia sa, Valérie Cioloş-Villemin, interpretează celebrul colind “Domn Domn să-nălţăm”.

“După câteva săptămâni intense, mă așez și eu mai aproape de o parte dintre cei dragi, iar pe ceilalți îi mângâi cu un gând bun. În noaptea de Ajun, vom fredona câteva colinde de pe-acasă, cu iz de mister al copilăriei.

Pentru cei cărora le place un ritm mai vesel, vă propun o colindă pentru această noapte – o adaptare a lui Valerie. Sărbători cu bine, multă sănătate, Crăciun fericit!”, este mesajul postat de Dacian Cioloş pe pagina sa de socializare.

Cine este Valérie Cioloş-Villemin?

În noiembrie 2015, moment în care Klaus Iohannis îl desemna drept premier al României pe Dacian Cioloş, atenţia presei s-a îndreptat şi asupra soţiei sale, franţuzoaica Valérie Cioloş-Villemin, despre care se spunea că ar fi nepoata lui Michel Barnier, fost ministru de Externe al Franţei şi actual negociator şef al UE pentru Brexit.

Valérie Cioloş-Villemin este expertă în domeniul agriculturii, acelaşi domeniu în care Dacian Cioloş a deţinut funcţia de comisar european în perioada 2010-2014. Ea a ocupat mai multe funcţii în zona agriculturii, concentrându-se în special pe zona României şi a Republicii Moldova.

Valérie Cioloş-Villemin este absolventă de studii superioare în ştiinţele agriculturii. A ocupat funcţia de cercetător la Montpellier SupAgro, precum şi funcţia de director la Agence Universitaire de la Francophonie, filiala din Republica Moldova.

În prezent, potrivit site-ului său, soţia lui Dacian Cioloş este trainer autorizat al programului de Reducere Stresului prin Mindfulness, fiind certificată de către Center for Mindfulness de la University of Massachusetts Medical School, instituția unde a fost fondată această metodă recunoscută în toată lumea şi folosită cu succes în medicină, educație sau în mediul de business.

Cu o triplă formare universitară în științele naturii, dezvoltare socio-economică și științe economice, și cu un doctorat în economie despre restructurarea economiilor în tranziție, Valérie a lucrat întâi ca cercetător și, mai apoi, ca practician în evoluția sistemelor şi adaptarea actorilor economici la un mediu de afaceri în schimbare. Timp de 4 ani, și-a adus contribuția la procesul de reformă din Republica Moldova, unde a coordonat biroul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), se arată în descrierea respectivă.

Valérie folosește în mod curent tehnicile pe care le predă și în viața personală, atât din considerente de igienă mentală, cât și din datoria pe care o are ca trainer față de participanții la atelierele ei. În paralel, Valérie compune și cântă sub pseudonimul de Yohanna Grace, o pasiune din copilărie reactivată și trăită astăzi ca o experiență de creativitate și auto-depășire.