Cu o floare nu se face primavara, dar macar ne bucura aducerea aminte!

sprijine, pierderea locului de munca, pe termen scurt, ar putea fi o binefacere. Un timp de reflectie si de refacere. Un fel de vacanta, din care te intorci pus pe fapte mari. Daca esti singur, fara un ban in buzunar si cu un copil de crescut, pierderea serviciului ar putea deveni un moment de cumpana in viata. Si, cum se intampla adesea, viata te prinde mai tot timpul pe picior gresit! Asa se explica si cresterea alarmanta a numarului persoanelor care sufera de nevroza, depresie sau care recurg

sprijine, pierderea locului de munca, pe termen scurt, ar putea fi o binefacere. Un timp de reflectie si de refacere. Un fel de vacanta, din care te intorci pus pe fapte mari. Daca esti singur, fara un ban in buzunar si cu un copil de crescut, pierderea serviciului ar putea deveni un moment de cumpana in viata. Si, cum se intampla adesea, viata te prinde mai tot timpul pe picior gresit! Asa se explica si cresterea alarmanta a numarului persoanelor care sufera de nevroza, depresie sau care recurg la gesturi disperate, pe care mass-media se intrece sa le prezinte pentru a mai castiga un procent in sondajele de audienta. Occidentalii au patit-o si ei, candva. Pacea sociala si bunastarea lor de acum nu s-a cladit insa pe armate de oameni lasati pe drumuri in perioadele de recesiune. Nu au inchis minele si pe liderii lor. Nu au dat angajatilor salarii compensatorii fara sa-i invete sa traiasca altfel decat pentru ziua de azi. Fara sa-i oblige nimeni, si cu atat mai putin fara doreasca sa se umple de glorie, unele companii straine au incercat sa ne transfere si noua din invatamintele lor.In urma cu mai multi ani, cand inca aveam memoria proaspata a „vizitelor de lucru” ale minerilor la Palatul Victoria, am fost invitata de o companie multinationala sa vad, pe viu, efectele unui amplu program de „outplacement”. Nu voi spune numele firmei pentru ca voi dezvalui ceea ce, la vremea respectiva, nu am scris. Compania cumparase o fabrica si, potrivit contractului incheiat cu autoritatile romane, se angajase sa nu disponibilizeze muncitori timp de doi ani. In acest interval, reusise sa modernizeze vechea fabrica asa cum mai vazusem doar prin reviste sau prin filme. Insa cat se apropia sorocul clauzelor contractului de privatizare, cu atat oamenii deveneau tot mai agresivi. Pentru ca nu gasisera alta cale sa-si manifeste frustrarile, muncitorii au inceput sa distruga instalatiile, sa taie conductele, sa sparga faianta de la grupurile sanitare. Conducerea de atunci a companiei a luat hotararea sa ofere oamenilor, pe langa pachete compensatorii, si un program de outplacement, la incetarea contractului. Am fost impresionata de grija si masurile de sprijin pe care compania le-a asigurat disponibilizatilor. Consiliere psihologica, instruire pentru reorientare profesionala, consultanta pentru initierea unor afaceri pe cont propriu, in parteneriat chiar cu multinationala. Vazand programul, aproape ca-i invidiai pe oamenii care nu mai aveau un loc de munca. Am vrut sa aflu cat a costat programul de outplacement. Desigur, nu mi s-au dat cifre, ci doar asigurari ca mult mai putin decat daca ar fi lasat lucrurile sa mearga… de la sine. De atunci n-am mai auzit despre astfel de programe, desi tot timpul s-au facut disponibilizari. Ce s-a intamplat cu atatea sute de mii de oameni ramasi fara lucru? Nimic. Sau nimic bun. Se vede cu ochiul liber ca viata din orasele de provincie se stinge, iar la tara luceste saracia.