Potrivit unui comunicat al MApN, ceremonia semnării proiectului de reabilitare a Crucii Caraiman va avea loc la ora 11,00, urmând ca de la ora 11,30, ministrul Adrian Ţuţuianu să susţină o conferinţă de presă pe teme de actualitate din domeniul apărării. 

Valoarea proiectului „Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor „Crucea Caraiman”/Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)” este de peste 19 milioane lei, din care 16 milioane reprezintă finanţare din fonduri europene. Valoarea cofinanţării cheltuielilor eligibile asigurată de Ministerul Apărării Naţionale este de aproximativ 3 milioane de lei. 

AGERPRES