Criza politică și perspectiva alegerilor anticipate pun presiune pe ratingul României. Analiza Reuters
SURSA FOTO: Dreamstime - Guvernul României
Eșecul formării unui nou guvern în România a amplificat presiunile asupra ratingului de credit al țării, aflat la limita inferioară a categoriei investment grade. Criza politică, care durează de cinci luni, se suprapune peste creșterea rapidă a datoriei publice și peste preocupările legate de sustenabilitatea finanțelor statului.
Ratingul României, pus sub presiune de criza politică. De ce nu sunt recomandate alegerile anticipate
Parlamentul a respins miercuri propunerea de învestire a premierului desemnat Siegfried Mureșan, prelungind blocajul politic, scrie Reuters. Evoluția vine după o perioadă în care leul românesc a coborât la niveluri record, iar randamentele obligațiunilor guvernamentale românești pe 10 ani au crescut cu aproximativ 60-80 de puncte de bază în ultimele două săptămâni, ajungând la cele mai ridicate niveluri din ultimul an.
Presiunea asupra datoriei suverane a României este vizibilă de mai mult timp. În ultimele zile, obligațiunile pe termen lung s-au tranzacționat la cele mai scăzute prețuri înregistrate din mai 2025.
Agenția S&P Global urmează să publice vineri o nouă evaluare a ratingului de credit al României. Țara are în prezent cel mai scăzut nivel din categoria investment grade, iar perspectiva asociată ratingului este negativă, se arată în analiza Reuters.
Piețele anticipează riscuri suplimentare pentru rating
Contractele swap pe riscul de credit pe cinci ani s-au tranzacționat, de la începutul anului 2025, la niveluri care indică așteptările pieței pentru o posibilă retrogradare cu două trepte, până la categoria BB. Evoluția s-a produs pe fondul măsurilor de reducere a cheltuielilor guvernamentale, menite să limiteze creșterea deficitului, dar care au contribuit la tensionarea coaliției de guvernare pro-europene și la creșterea sprijinului pentru Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), formațiune de opoziție eurosceptică.
Analiștii Capital Economics au apreciat că situația finanțelor publice s-a îmbunătățit, însă au subliniat că sunt necesare măsuri suplimentare pentru reducerea îngrijorărilor investitorilor privind o posibilă retrogradare.
„Finanțele publice ale României s-au îmbunătățit”, au declarat analiștii de la Capital Economics într-o notă. „Însă sunt necesare mult mai multe progrese pentru a liniști investitorii și a elimina riscul unei retrogradări a ratingului de credit.”
Guillaume Tresca, strateg senior pentru piețe emergente la Generali Asset Management, a estimat o probabilitate de unu din patru ca S&P să reducă ratingul României. El a spus că agenția de rating ar fi adoptat o abordare mai flexibilă în privința procesului de formare a guvernului și s-ar concentra mai mult pe evoluția consolidării fiscale.
„Atât S&P, cât și Moody’s ar putea tolera o perioadă mai prelungită de instabilitate politică, cu condiția ca consolidarea fiscală să rămână pe drumul cel bun, dar probabil nu dincolo de primul trimestru al anului 2027. O abatere semnificativă de la traiectoria consolidării fiscale sau convocarea unor alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare”, a spus Guillaume Tresca.
Negocierile politice pot afecta planurile de reducere a deficitului
Respingerea guvernului propus deschide posibilitatea ca AUR să formeze o alianță cu social-democrații de stânga pentru constituirea unei noi majorități parlamentare. Investitorii se tem că o asemenea configurație ar putea afecta măsurile de reducere a deficitului bugetar tocmai într-o perioadă în care principalele agenții de rating se pregătesc să evalueze din nou situația României.
La sfârșitul lunii iulie, România a evitat o retrogradare sub nivelul investment grade din partea Fitch. Cele trei mari agenții de rating au indicat că Bucureștiul trebuie să adopte până la sfârșitul acestui an un buget pentru 2027 care să includă noi măsuri de reducere a deficitului. România și-a asumat în relația cu Bruxelles-ul obiectivul de a coborî deficitul bugetar sub limita de 3% din produsul intern brut stabilită de Uniunea Europeană până în 2030.
Moody’s și Fitch urmează să revizuiască ratingul de credit al României la începutul anului viitor. Ambele agenții, asemenea S&P, mențin România la cea mai joasă treaptă a categoriei investment grade și au atribuit o perspectivă negativă ratingului. Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis că ritmul consolidării fiscale nu poate fi încetinit, indiferent de evoluțiile politice. Declarația sa a venit pe fondul discuțiilor despre posibilitatea unei reduceri mai lente a deficitului.
„Am auzit nu o dată, ci de mai multe ori opinia că am putea lua o pauză, reduce deficitul la 6% din producție și apoi să punem pauză. Nu ne putem permite să ne oprim. Podul din spatele nostru e rupt, nu mai rămâne decât înainte, a declarat Nazare la o conferință financiară săptămâna aceasta și citat de Reuters.

Ritmul acumulării datoriei, urmărit de banca centrală
Banca centrală a avertizat la rândul său asupra riscurilor asociate pierderii controlului asupra finanțelor publice. Viceguvernatorul Cosmin Marinescu a atras atenția în special asupra ritmului în care s-a acumulat datoria în ultimii ani.
„Ceea ce este îngrijorător în cazul României este viteza de acumulare a datoriei în ultimii ani, când rata de creștere era triplă față de cea din perioada pre-pandemie”, a declarat viceguvernatorul Cosmin Marinescu.
El a indicat și nivelul cheltuielilor cu dobânzile, care reprezintă o presiune suplimentară asupra bugetului de stat.
„Consecințele sunt imediate — costurile cu dobânzile sunt estimate la 3% din PIB, așa că cheltuim pe dobânzi mai mult decât obiectivul de deficit pe care ne propunem să îl atingem.”
Marinescu a mai spus că necesarul brut de finanțare al României a depășit 10% din PIB, nivel pe care l-a descris ca fiind „dincolo de zona optimă pentru indicatorii de risc”. Datele privind execuția bugetară indică unele îmbunătățiri. Deficitul bugetar consolidat a ajuns la 2,89% din PIB până în august, comparativ cu 4,51% în aceeași perioadă a anului trecut. Guvernul urmărește pentru întregul an reducerea deficitului la 6,2%, de la un nivel de peste 9% în 2024.
Investitorii consideră însă că evoluția pozitivă a deficitului ar putea fi afectată de prelungirea blocajului politic. Kathryn Exum, co-director al departamentului de cercetare și strategie suverană la Gramercy, a legat durata crizei politice de riscurile pentru evaluarea de credit a României.
„Cu cât criza politică persistă mai mult, cu atât este mai mare riscul ca aceasta să poată schimba lucrurile din perspectiva ratingurilor”, a declarat Kathryn Exum, co-director al departamentului de cercetare și strategie suverană la Gramercy.
Potrivit acesteia, o eventuală retrogradare ar putea determina vânzări forțate de obligațiuni și ar putea conduce la creșterea diferențialelor de randament ale acestora.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.