Noutatea față de anii anteriori este că am reușit să reducem diferența față de țările baltice. Asta ca urmare a crizei economice, care a lovit mai puternic în cele trei state nordice decât a făcut-o în România. Astfel, PIB-ul per capita PPS în Letonia a fost de 11.500 de euro anul trecut, în timp ce în Lituania a atins 12.500 de euro.
La capătul celălalt al clasamentului se află Luxemburg (cu 63.900 de euro pe cap de locuitor), Olanda (cu 30.600 de euro pe cap de locuitor) și Irlanda (cu 30.200 de euro pe cap de locuitor după standardul puterii de cumpărare).
• Se pregătește România de RĂZBOI?! Ministerul Apărării Naționale îi cheamă pe români LA ARME! Anunțul momentului
• Urmează DEMISIA lui Florin Cîţu?! Premierul a lămurit misterul: Mă surprinde puțin
• Diana Șoșoacă face RAVAGII în Parlament! E incredibil ce i-au făcut senatorii
• Lovitură TOTALĂ pentru toți cei care au telefoane mobile. Se dau amenzi dure. Este pentru prima dată în România
• Ne așteaptă o CATASTROFĂ climatică. Frigul din aprilie va fi urmat de o nouă extremă
• UNGURII, la un pas să ne ia ARDEALUL! Adevărul incredibil care a ieșit la iveală abia acum