Cristian Muntean, președinte ASSAI, la Capital TV: „Am documente care arată că prețurile RCA ascund diverse costuri care reprezintă profitul asigurătorilor”

Cristian Muntean, președinte ASSAI, la Capital TV: „Am documente care arată că prețurile RCA ascund diverse costuri care reprezintă profitul asigurătorilor”
Publicat de Valentin Vioreanu la 14 octombrie 2016, 12:22

„Construcția prețului RCA trebuie să înceapă de la costurile firmelor de asigurări. Eu am documente care arată că prețurile ascund diverse costuri care reprezintă profitul asigurătorilor. Am celebrul raport care conține toate detaliile necesare. Cifrele ne arată că de ani a fost rostogolit același ghem de minciuni care acum ies la suprafață. Vedem astfel că, de fapt, firmele de asigurări nu au pierderi din RCA”, a declarat președintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) la Capital TV.

De asemenea, Cristian Muntean consideră că „sub aceste cifre se ascunde profitul asigurătorilor. ASF s-a transfprmat dintr-un arbitru într-un lobbyst al asigurărorilor. Am declarațiile domnului Negrițoiu care se vor materializa într-un dosar la Parchet. El este cel mai feroce susținător al firmelor de asigurări deși ar trebui să fie un mediator. În cârdășie cu asigurătorii și ASF este și ANAF. Ei trebuiau să verifice eligibilitatea cheltuielilor. De exemplu, o societate de asigurări se reasigură la o companie tot a ei din altă țară la niște prețuri exorbitante. Aici e incompetență sau corupție. Sau amâdouă. Nu știm încă, dar sper că DNA ne va lămuri”.

 

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.