Cristian Bușoi sare în apărarea ministrului Sănătății: Atacurile sunt nejustificate!

Cristian Bușoi sare în apărarea ministrului Sănătății: Atacurile sunt nejustificate!
Publicat de Iulian Luca la 14 martie 2020, 19:54

Vicepreședintele PNL, Cristian Bușoi îi ia apărarea ministrului Sănătății, după tirul de atacuri la adresa acestuia. Victor Costache a fost acuzat că nu a intrat în autoizolare și că ar fi participat la ședința Biroului Permanent Național al Partidului Național Liberal de luni.

Cristian Bușoi precizează că aceste atacuri sunt mincinoase și nejustificate pentru că Victor Costache nu a participat la ședința BPN de luni și nu a intrat în contact cu Vergil Chițac, care a fost confirmat cu coronavirus.

„Atacurile la adresa ministrului Sănătății, Victor Costache, sunt mincinoase, politicianiste și nejustificate

Domnul ministru nu a participat la ședința Biroului Permanent Național al Partidului Național Liberal de luni și nici nu a intrat în contact cu Vergil Chițac, pentru care a fost confirmată, din păcare, infectarea cu noul tip de coronavirus.

Tirul de atacuri din ultimele ore la adresa ministrului sunt pur politicianiste și nu fac decât rău. Cei care îl ataca că nu este în autoizolare uită sau lor nu le pasă că, în perioada aceasta, ministrul Sănătății trebuie să fie activ, să fie alături de echipa de conducere din minister, de medici (a vizitat astăzi mai multe spitale, luându-și toate măsurile de precauție) și de pacienți și să ia decizii imediate, care să ducă la limitarea focarelor de #COVID-19. Oricine încearcă să obțină capital electoral sau de imagine aruncând în spațiul public minciuni la adresa ministrului Sănătății dă dovadă nu doar de cinism, ci și de lipsă de responsabilitate în fața unei situații fără precedent.
Mai multi lideri ai #PNL, la îndemnul primului ministru, am decis să ne autoizolăm sau să reducem la maximum interacțiunea, chiar dacă unii dintre noi nu am intrat în contact direct cu domnul senator Chițac și nici nu există niciun fel de indiciu sau manifestări ale vreunei infecții, iar rezultatele testelor au fost negative; din precauție și pentru a fi un exemplu public.

Există reguli foarte clare și situații bine definite, care trebuie întru totul respectate. Cei care sunt însă în prima linie de luptă împotriva noului coronavirus, mai ales ministrul Sănătății, dacă nu au nicio indicație legală sau medicală pentru autoizolare, daca au testele negative, trebuie lasați să își facă datoria.

Lansez îndemnul către toți compatrioții, mai ales către cei în vârstă, cei fragili, cei cu afecțiuni care le pot crește riscul în cazul unei boli: să respecte toate regulile de igienă și de protecție, să stea în casă și să evite interacțiunea, în măsura posibilului.

Sunt deja multe personalități publice care au luat această inițiativă, deși nu au avut contact direct cu o persoana infectată și nici vreun simptom.

În același timp, să nu uităm că predicțiile sunt că vârful de infecție va fi abia peste câteva săptămâni. La acel moment trebuie să fim cu totul și cu totul mobilizați, existând riscul ca unii dintre noi să fie deja obosiți, blazați, sătui de autoizolare, stresați de problemele economice care vor urma acestei crize de sănătate. De aceea trebuie să fim responsabili, dar calmi. Să urmăm cu strictețe regulile și recomandările, dar să avem grijă, în același timp, ca activitățile economice și sociale să funcționeze și, mai ales, să îi protejăm pe cei vulnerabili și pe cei dragi. #COVID19 #responsabilitate”, a scris europarlamentarul liberal pe pagina sa de Facebook.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.