Vânzările de autoturisme în Europa au crescut şi în luna aprilie, pentru a noua lună la rând, ca urmare a îmbunătăţirii lanţurilor de aprovizionare, arată datele publicate miercuri de ACEA (Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile), transmite Reuters.

ACEA, care îi reprezintă pe cei mai mari 16 constructori auto din Europa, a informat că 964.932 autoturisme au fost înmatriculate în luna aprilie 2023 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 16,1% comparativ cu luna aprilie 2022. Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 17,2% în ritm anual, până la 803.188 de autoturisme.

Și în România, vânzările au crescut cu 16,5 la sută

Toate pieţele auto din UE au înregistrat creşteri puternice în luna aprilie, în frunte cu cele din Italia (29,2%) şi Franţa (21,9%). În România, înmatriculările de autoturisme au crescut cu 16,5% în ritm anual în luna aprilie, până la 9.865 de unităţi.

În primele patru luni ale acestui an, piaţa auto din UE a înregistrat o creştere de 17,8% până la 3,5 milioane de autoturisme. În pofida acestui progres de la un la altul, vânzările de autoturisme în UE sunt cu 22,8% mai mici decât în perioada similară a anului 2019, ceea ce scoate în evidenţă problemele cu care se confruntă în continuare piaţa auto din UE.

Piaţa auto din România a avut o creştere de 25,1% în primele patru luni ale acestui an, când au fost înmatriculate 46.831 de autoturisme.

Se caută electricele și hybridele

Potrivit ACEA, 44% din autoturismele noi înmatriculate în perioada ianuarie-aprilie 2023 în Uniunea Europeană au fost vehicule electrice, categorie care include atât automobilele pe baterie, cele de tip plug-in hybrid şi vehiculele hibride. Comparativ, în primele patru luni ale anului trecut ponderea vehiculelor electrice a fost de 42%.

În rândul principalilor constructori auto generalişti, o creştere semnificativă, de 41,1%, a înmatriculărilor a fost înregistrată în luna aprilie de grupul francez Renault, care a înmatriculat 91.413 de autoturisme.

Performanţele grupului Renault se datorează în special mărcii Dacia, în cazul căreia înmatriculările au crescut cu 45,2% în ritm anual, până la 41.013 unităţi. În primele patru luni ale anului, în Uniunea Europeană au fost înmatriculate 177.830 de autoturisme Dacia, în creştere cu 42,3% în ritm anual, cota de piaţă a mărcii Dacia ajungând la 5,1%.