Luna iulie pare interzisă pe litoral pentru mii de români. Prețurile vor sari în aer. Și totuși, camerele vor fi ocupate integral, pentru că, spun reprezentanții patronatelor din turism, românii vor la mare în iulie și august, când este cel mai scump.

Luna iulie vine cu scumpiri în ceea ce privește prețurile la cazare pe litoralul românesc al Mării Negre, care pot crește cu procente cuprinse între 10 și 20 la sută, dar acestea nu se vor schimba pentru sejururile contractate prin agențiile de turism.

Aceste tarife au fost negociate încă din toamna anului trecut şi rămân neschimbate pe toată durata sezonului estival. „Este vorba strict de prețul de la recepție, pe care fiecare agent economic îl poate schimba după cum dorește, în funcție de diverși factori, cum ar fi cererea din partea turiștilor sau situația meteorologică. Dar vorbim despre un număr de locuri extrem de mic. Marea majoritatea a hotelierilor a vândut deja camerele. Cred că, pentru iulie, vorbim de un procent de ocupare de 100 la sută, pe litoral”, spun reprezentanți ai Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Prim-vicepreședintele executiv al FPTR, Dragoș Răducan, susține că cei mai mulți români vor să meargă la mare în lunile iulie și august. „Toată lumea vrea să vină în iulie și august, când sunt prețurile foarte mari. De ce sunt prețurile foarte mari? Pentru că toată lumea vrea să vină atunci. Dacă cineva ar vrea să vină în iunie, prețurile sunt foarte mici, aproape la nivel de costuri. Dar ei nu vin acum. Hotelurile sunt jumătate goale, dar cu tarife foarte mici. În schimb, de la 1 iulie, ar trebui să avem hoteluri din cauciuc, să le întindem, ca să le dublăm capacitatea. (…) Noi românii vrem să mergem când e mai scump, că e mai multă lume! Degeaba facem noi oferte peste oferte în extrasezon, că lumea tot în număr mic vine. Deci, concluzia care e? Nu avem bani, dar mergem când e cel mai scump!”, a spus Dragoș Răducan, conform mediafax.

De la 1 iulie, cele mai mici tarife de pe litoral vor fi întâlnite în Saturn, iar cele mai mari în Mamaia.  Astfel, pentru hotelurile de patru și cinci stele din stațiunea Mamaia, prețul pe noapte al unei camere va porni de la 1.000 de lei și poate crește până la 1.200, 1.300 de lei, în funcție de ofertă. Tarifele pentru cazarea la un hotel de două stele vor fi cuprinse între 150 și 200 de lei pe noapte, iar la unul de trei stele, între 250 și 350 de lei, pe noapte.

În Eforie, la un hotel de două stele, prețul unei camere va fi cuprins între 120 și 180 de lei pe noapte, în timp ce la Costinești, Vama Veche sau 2 Mai, prețurile vor fi în jur de 80-100 de lei la un hotel sau o pensiune.

Tot de la 1 iulie vor crește și prețurile la mâncare, precum și cele pentru închirierea de diverse ambarcațiuni de agrement. În plus, hotelierii vor mai majora cu câteva procente tarifele la cazare în perioada 15 – 20 iulie, când se intră în perioada de vârf de sezon. Pentru cei care nu vor să stea la hotel și vor să se gospodărească, litoralul românesc este gata să satisfacă toate gusturile. Peste tot, în locurile aglomerate – gări sau stații de autobuz e imposibil să nu fie zăriți localnicii cu cheile la purtător. Cu 150 de lei poate fi închiriată pentru o noapte garsonieră, iar cu 250 de lei un apartament cu două camere.

Departe de renumele de altădată, litoralul românesc încearcă să satisfacă gusturile celor care vin pentru amintiri și ale celor care vin pentru că „e la modă”.

 

Te-ar putea interesa și: