Cresc investițiile în start-up-uri! Care sunt previziunile pentru următorii ani
Vești bune pentru cei care doresc să aceseze start-up-uri. Se pare că investitiţiile în start-up-uri de AI în România se vor dubla până în anul 2025, iar acest lucru va influența foarte mult domeniile de transport și logistică.
Potrivit informaţiilor prezentate, marţi, de reprezentanţi ai firmei de consultanţă Horváth & Partners Romania, investitiţiile în start-up-uri de AI în România vor ajunge la 50 milioane euro anual, de la circa 25 milioane euro anual în prezent.
Astfel, AI va influenţa semnificativ piaţa muncii, unele joburi urmând să dispară, dar vor apărea altele noi, unul dintre domeniile care vor fi influenţate puternic fiind cel de logistică şi transporturi, relatează news.ro.
Investiţiile în start-up-uri de AI din ultimul trimestru al anului trecut plasează România pe o poziţie fruntaşă în Europa de Est, înaintea Cehiei, Sloveniei şi Slovaciei.
AI va influenţa puternic piaţa muncii, la nivelul tuturor joburilor, consideră Kurt Weber, directorul general al Horváth & Partners Romania.
”Investiţiile anuale se vor dubla în 2025, la 50 milioane euro. Pe piaţa muncii, impactul va fi semnificativ la nivelul tuturor locurilor de muncă. Vor dispărea unele joburi, dar vor apărea şi altele noi”, a spus Weber.
Ce se va întâmpla cu sectorul de logistică și transporturi?
Constantin Pelehra, Managing Consultant al Horváth & Partners Romania, a atras atenţia asupra sectorului de logistică şi transporturi, în ceea ce priveşte dispariţia unor joburi.
”În logistică şi transporturi este posibil să fie eliminate un număr substanţial de joburi. În Romania, acesta un sector important. Este greu de făcut o estimare la nivelul pieţei muncii în ansamblu, vor apărea şi multe joburi noi, odată cu dezvoltarea de noi tehnologii”, a spus Pelehra.
De asemenea, potrivit estimărilor companiei, între 40% şi 50% dintre locurile de muncă existente ar putea fi înlocuite de soluţii de automatizare, până în 2030.
Printre cele mai afectate domenii ar putea fi contabilitatea, marketing, relaţii cu publicul.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





