Planul va intra în vigoare imediat după confirmarea sa de către judecătorul sindic. Grecii de la Alpha Bank şi-au exprimat dreptul de a intra în posesia ansamblului rezidenţial Asmita Gardens dacă în termen de 16 luni de la aprobarea planului nu se vor vinde apartamente în valoare de circa 23 mil. euro.

„În cazul în care rambursarea de 102.988.520 (circa 23 mil. euro) din creditul acrodat de AGI-RRE Participations (societate controlata de Alpha Bank n.red.) nu are loc până la expirarea celor 16 luni de la data confirmării planului de reorganizare rezultă că piaţa rezidenţială nu prezintă o cerere solvabilă de apartamente în proiectul Asmita Gardens suficient de mare pentru a rambursa integral partea garantată a creditului garantat al AGI-RRE Participations de 56,65 mil. euro în perioada de reorganizare de trei ani“, se precizează în planul întocmit de bancă.

Încă din start banca a acceptat o pierdere de circa 13 mil. euro, în condiţiile în care valoarea datoriilor pe care le are de recuperat de pe urma Asmita Gardens depăşesc 70 mil. euro. Banca preferă acest scenariu în detrimentul falimentului, proces din care şi-ar recupera în cel mai bun caz 77% din creanţe. Conform calculelor realizate de autorii planului de reorganizare, pe baza raportului de evaluare al Asmita Gardens întocmit în martie anul acesta, valoarea de piaţă a proiectului este de 56,65 mil. euro, la care dacă se aplică o rată de discount de 20% şi se elimină comisionul lichidatorului de 5% ar rezulta o sumă de 43 mil. euro ce ar trebui distribuită creditorilor. Oricum, planul de reorganizare prevede şi posibilitatea vânzării către un investitor încă din perioada de insolvenţă.

Planul de reorganizare estimează vânzarea a 10-15 apartamente lunar, ceea ce înseamnă că cele 406 apartamente ar putea fi epuizate în circa doi ani şi jumătate. Acest ritm de vânzare este similar cu cel existent în perioada de boom imobiliar, dar chiar şi aşa ar fi posibil dacă preţurile ar continua să scadă, însă creditorii au alt plan. „Politica comercială a fost concepută în aşa fel încât vânzările se vor face gradual în trei tranşe consecutive de apartamente, fiecare de 5.000 mp utili inclusiv suprafaţa teraselor, care să fie vândute la preţuri majorate treptat de la o tranşă la alta“, se precizează în plan. Majorarea de preţ se aplică preţurilor actuale de vânzare, rezultate în urma evaluării. Astfel, preţul unei garsoniere variază între 1.129 şi 1.318 euro/mp util, cel al unui apartament cu două camere între 1.035 şi 1.227 euro/mp util, pentru trei camere între 1.026 şi 1.149 euro/mp util şi pentru patru camere între 1.078 şi 1.132 euro/mp util.

Bugetul de marketing aprobat de creditori este de 55.000 de euro plus TVA pe lună.

Strategia de valorificare a activelor prevede şi posibilitatea închirierii, pe o perioadă de până la trei ani, a apartamentelor cu trei şi patru camere pentru o chirie minimă de 650 de euro/lună, respectiv 850 de euro/lună. Regula se aplică şi în cazul spaţiilor comerciale pentru care chiria minimă acceptată este de 8,5 euro/mp. Alpha Bank este dispusă să vândă apartamentele şi spaţiile comerciale şi prin rate la dezvoltator, pe maxim trei ani, cu un avans de minim 25% din preţul de vânzare.

Care au fost cauzele intrării în insolvenţă

Pe lângă evoluţia nefavorabilă a pieţei rezidenţiale, autorii planului de reorganizare au identificat printre cauze şi costurile ridicate de execuţie a proiectului în sine. Practic, valoarea de dezvoltare a Asmita Gardens a fost de peste 108 mil. euro. La acestea se adaugă litigiile şi depăşirea termenelor de finalizare şi de predare a spaţiilor şi costurile ridicate ale activităţii curente.

Care este valoarea apartamentelor rămase de vânzare în cadrul Asmita Gardens.

Ansamblul rezidenţial este compus din şapte turnuri, cu un număr de 758 apartamente dintre care 60 de apartamente  cu patru camere, 296 cu trei camere, 332 apartamente cu două camere, 70 de garsoniere, şapte penthouse-uri, 5.900 mp spaţii comerciale şi 9.000 mp de grădini, locuri de joacă pentru copii şi spaţii verzi. În cadrul complexului funcţionează cel mai mare centru spa din Bucureşti, desfăşurat pe o suprafaţă de 1.900 mp şi în luna noiembrie urmează să se deschidă un supermarket "La doi paşi", franciza Metro.