COTAR vrea să știe care este situația financiară reală a companiei de asigurări Euroins

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a solicitat public Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să prezinte situația financiară reală a companiei de asigurări Euroins, în contextul în care Euroins deținea o cotă de piață de 31% în august 2022, iar acum deține aproximativ 41% din piața RCA.

Potrivit COTAR, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar trebui să prezinte datele financiare la zi, privind cota de piață RCA, solvabilitatea și lichiditatea companiei de asigurări Euroins. Datele vehiculate public și oficial, până acum, sunt perimate. Euroins a luat un avans constant și considerabil în ultimele șase luni, depășind pragul de cotă de piață RCA de 40%, fiind aproape de cota de piață pe care o înregistra City Insurance în momentul falimentului.

În condițiile în care patru din zece autovehicule care circulă pe drumurile publice din România sunt asigurate la Euroins, COTAR prezintă și asumă public următoarele calcule și informații legate de aceasta:

  • peste 50.000 de dosare de litigiu ale companiei Euroins se află pe rolul instanțelor de judecată;
  • dauna medie pentru dosarele aflate în instantă este de aproximativ 5.000 de euro/dosar;
  • numărul de dosare de daună avizate și nesoluționate, instrumentate de compania Euroins este de peste 30.000;
  • dauna medie RCA este de aproximativ 2.000 de euro/dosar;
  • rezerva de daună minimă pe care compania de asigurări trebuie să o fi constituit este de minimum 310 milioane de euro pentru dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată și pentru cele avizate și neachitate, aflate în etapa de instrumentare.

„Întrebarile pe care le adresăm public ASF, după trei adrese înregistrate de COTAR, la care Sectorul de Asigurări din cadrul ASF nu a răspuns concret, sunt următoarele:

Dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, Sectorul de Asigurari din cadrul ASF a primit și a evaluat planurile de redresare întocmite de fiecare dintre asigurătorii de pe piața din România care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, în special societatea Euroins;

Dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, Sectorul de Asigurari din cadrul ASF a întocmit planurile de rezoluție pentru fiecare dintre asigurătorii de pe piața din România care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, în special societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A.;

Dacă, la această dată, Euroins respectă parametrii impuși de lege privind cerințele de capital (SCR și MCR) și are constituite rezervele tehnice conform prevederilor legale, inclusiv art. 5 alin (6) din Norma 38/2015 potrivit cărora „În cazul pretenţiilor de despăgubiri care fac obiectul unei acţiuni în instanţă, rezerva de daune avizate se constituie şi se menţine la nivelul pretenţiilor solicitate în instanţă, în limita sumei asigurate, la care se adaugă şi valoarea estimată a cheltuielilor totale de judecată.”

Avem în vedere că, potrivit informațiilor furnizate de ASF la sfârșitul anului 2022, deficiențele constatate în activitatea Euroins au condus la stabilirea unor obligații/planuri de măsuri în sarcina acestui asigurător, termenul pentru implementarea acestora fiind îndeplinit la data prezentului material.

Dacă, în cazul Euroins, Sectorul de Asigurari din cadrul ASF a întocmit o analiză privind susceptibilitatea asigurătorului de a intra într-o stare de dificultate majoră, având în vedere că informațiile disponibile public în legătură cu acest asigurător indică existența tuturor condițiilor (de altfel, alternative) prevăzute de art. 43 alin. (1) din Legea 246/2015 pentru această situație, astfel: – Conform celui mai recent raport de audit, coeficientul de lichiditate al Euroins se situa la nivelul de 1.00, în contextul în care legislația actuală, respectiv art. 41 din Norma ASF 21/2016 privind raportările referitoare la activitatea de asigurare şi/sau de reasigurare, asigurătorii trebuie să deţină active lichide peste nivelul rezervei brute de daune avizate, în cazul activităţii de asigurări generale. Mai mult, veridicitatea acestora (oricum îndoielnice inclusiv la momentul publicării lor) este, practic, negată de informațiile publicate recent de ASF, care indică faptul că Euroins nu respectă modalitatea de calcul a cerințelor de capital/nivelul rezervelor prevăzută de lege.”

Euroins are în continuare cea mai mare cotă de piață pe sectorul asigurărilor RCA

„Conform rapoartelor ASF, Euroins are în continuare cea mai mare cotă de piață pe sectorul asigurărilor RCA și înregistrează cel mai mare număr de petiții/reclamații, majoritatea vizând neplata despăgubirilor.

Conform informațiilor publicate de Consiliul Concurenței, Euroins se numără printre societățile care au fost sancționate pentru participarea la înțelegeri anticoncurențiale privind prețul lucărilor de reparații auto, în cadrul unei investigații soldate cu amenzi totale de aproximativ 130 de milioane de lei. Acestea se adaugă la amenzile record aplicate chiar de către ASF asigurătorului, constituind obligații de plată cu impact suplimentar asupra situației financiare a Euroins.

Euroins se numără printre societățile amendate în anul 2018 de către Consiliul Concurenței cu amenzi totale în cuantum de 53 milioane de euro, pentru fapte anticoncurențiale constând în înțelegeri cu privire la nivelul tarifelor RCA. Conform informațiilor furnizate de ASF, asigurătorul Euroins face obiectul unor măsuri constante de control/supraveghere atât on-site cât și off-site, și prezintă un risc ridicat de neconformare, fiind încadrat în grupa de supraveghere intensă.

În perioada recentă, Euroins a făcut obiectul unor sancțiuni fără precedent, ceea ce nu poate decât să ateste existența unor încălcări ale legii, de o gravitate, de asemenea, fără precedent:

Decembrie 2022 – amendă în cuantum de 309.400 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1), (5) li (5) din Legea 132/2017 (nerespectarea termenelor privind soluționarea cererii de despăgubire, pentru plata despăgubirilor și omisiunea de a achita penalitățile odată cu principalul);

Octombrie 2022 – amendă în cuantum de 422.600 lei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), alin. (2), alin. (6) și alin. (7) din Norma 38/2015 privind rezervele tehnice constituite pentru activitatea de asigurare, modul de calcul al acestora în scopul întocmirii situațiilor financiare anuale și registrul special de evidență a activelor care le acoperă (element în strânsă legătură cu neplata daunelor);

August 2022 – amendă în cuantum de 1.023.200 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare (nerespectare reguli privind guvernanța activităţii investiţionale și deciziile ASF anterioare). De asemenea, societatea a fost sancționată și cu amendă în cuantum de 333.373 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 93/2012 (nerespectarea măsurilor dispuse de echipa de control ASF);

Mai 2022 – amendă în cuantum de 419.900 lei pentru efectuarea cu întâriziere a plăților dosarelor de daună și neachitarea penalităților de întârziere;

Martie 2022 – amendă în valoare de 2.398.700 de lei pentru înregistrare fonduri neconforme și amendă cumulată în valoare de 652.100 de lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalități, constatare daune RCA cu întârziere și subevaluare rezervă de daună avizată;

Decembrie 2021 – amendă 2.314.425 lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control și amendă 3.546.000 lei pentru neconstituire rezerve regim național și solvabilitate 2, evidență neadecvată a dosarelor de daune, nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea și termenele de plată a despăgubirilor, nedeținere de fonduri proprii necesare acoperirii SCR;

August 2021 – amendă 296.200 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind instrumentarea și termenele de plată a despăgubirilor;

Februarie 2021 – amendă 500.00 lei, pentru fapte constând în netransmiterea ofertelor de despăgubire sau a notificărilor privind motivele pentru care nu au fost aprobate pretențiile de despăgubiri, precum și pentru plata cu întârziere a unor dosare de daună.”

Președintele COTAR: Asistăm la un război public total în piața RCA

De asemenea, amintim 15 abuzuri frecvent întâlnite în relația cu Euroins:

  • Nu este emis procesul verbal de constatare a daunelor în maximum 3 zile de la avizarea asiguraților / păgubiților, conform legii;
  • Nu este emis procesul verbal de suplimentare a avariilor în maximum 3 zile de la solicitarea unităților reparatoare, conform legii;
  • Nu se respectă soluția tehnică dată de unitatea reparatoare, conform legii;
  • Nu răspund la solicitările de comunicare a VMD (valoarea maximă de răspundere a asiguratului) conform prevederilor legale;
  • Nu respectă legea privind notificarea asiguratului/ păgubitului referitor la începerea cercetărilor suplimentare în maxim 5 zile de la data emiterii procesului verbal;
  • Majoritatea dosarelor de daună sunt introduse ilegal în cercetări, Euroins neavând nicio expertiză tehnică extrajudiciară obligatorie pentru această procedură în cele 5 zile maxim prevăzute de lege;
  • Nu respectă termenul de plată a despăgubirii, conform legii;
  • Nu notifică păgubitului RCA (în scris, cu confirmare de primire) eventualele ajustări ale despăgubirii în termen de 30 de zile de la data depunerii cererilor de despăgubire;
  • Deși legea îi obligă să plătească integral despăgubirea, în cazul în care nu transmit eventuale obiecțiuni cu privire la calculul despăgubirii, aceștia nu respectă această obligație legală și nu efectuează plata despăgubirii;
  • Subevaluează semnificativ rezerva de daună la avizarea daunei sau nu o constituie deloc;
  • Subevaluează semnificativ rezerva de daună la valoarea pretențiilor solicitate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată;
  • Ajustează fără temei legal despăgubirile, lucru dovedit în instanțele de judecată, unde 99% dintre procese sunt pierdute de către asigurători;
  • Nu acordă despăgubiri, conform prevederilor legale privind vătămările corporale;
  • Nu acordă despăgubiri integrale asiguraților/păgubiților.
  • Nu constituie deloc rezerva de daună pentru polițele RCA cu valabilitate de o lună. În prezent, stabilitatea pieței și încrederea consumatorilor în sistemul de asigurări sunt grav afectate de conduita asigurătorilor, mai ales în contextul în care comportamentul celor mai mari două societăți care au activat în perioada recentă pe piața din România au fost caracterizate chiar de către Consiliul Concurenței ca fiind „de tip Caritas” – bazate pe politici comerciale nesustenabile, acceptate și implementate ca atare de către conducerea asigurătorilor.

„Asistăm la un război public total în piața RCA. Pe de o parte, acționarii Euroins acuză conducerea Sectorului de Asigurări din cadrul ASF de preluare ostilă a companiei Euroins, în timp ce ASF aplică, de doi ani, zeci de sancțiuni dar fără niciun efect asupra conduitei companiei Euroins.

A sosit momentul adevărului: vrem să ne spună domnul Vicepresedinte Rosu Cristian , conducator direct al Sectorului de Asigurari din cadrul ASF ,dacă Euroins mai îndeplinește sau nu criteriile legale de funcționare!

Societatea intră în redresare sau functionează conform legii? 95% din încasările Euroins sunt în conturi din România sau în bănci din afara țării? Dorim răspunsuri clare la toate aceste întrebări!”, a declarat, joi, Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Declarație Eurohold referitori la recentele afirmații COTAR

Mulțumim COTAR pentru implicare și pentru dorința de a cunoaște cât mai bine piața asigurărilor, precum și pentru demersul de a le prezenta transportatorilor informații relevante pentru ei. Ca întotdeauna, COTAR a fost extrem de utilă în normalizarea mediului de asigurări din țară.

Având în vedere cunoștințele extinse în domeniul asigurărilor, credem că managementul COTAR are suficiente capabilități pentru a gestiona chiar întreaga industrie a asigurărilor din România.

Luând-i în considerare proactivitatea, invităm atât COTAR, cât și următoarele instituții: Consiliul Concurenței, Parlamentului României, UNSAR, să susțină demersurile privind modificarea acelor prevederi din Legea Asigurărilor care permit, prin formulări ambigue, comiterea unor abuzuri asupra firmelor de asigurare.

De asemenea, dorim să clarificăm anumite informații eronate menționate în comunicatul COTAR referitoare la cota de piață deținută de Euroins România Asigurare-Reasigurare SA. La sfârșitul anului 2021, Euroins România deținea o cotă de piață RCA de 29,17%. În anul 2022, cota de piață a Euroins a scăzut la 27,68%. În 2023 ne vom păstra strategia de creștere și dezvoltare a altor segmente (non RCA).

Precizări ale Euroins cu privire la cota de piaţă RCA

Euroins România a înregistrat la finele anului 2022 o scădere a numărului anualizat de polițe emise de 11% față de anul precedent și o cotă de piață estimată din parcului auto național de 28,09%, înregistrând astfel o scădere a cotei de piață de 15% față de 2021.

Numărul anualizat de polițe este calculat pe baza perioadei de valabilitate a fiecărei polițe emise (1 poliță de 12 luni este egală cu 1 poliță anuală, 1 poliță de 6 luni este egală cu 0,5 polițe anuale etc.) pentru ca numărul să fie comparabil cu numărul de vehicule în parcul național și fiecare vehicul asigurat să fie înregistrat o dată în respectiva perioadă.

Cota de piață estimată în raport cu numărul de polițe active la sfârșitul fiecărei perioade a înregistrat de asemenea o scădere de aproximativ 5%, de la 29,17% în 2021, la 27,68% în 2022.

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, Euroins România avea 2,76 milioane de polițe RCA active. Raportat la cele peste 10 milioane de vehicule înmatriculate, doar 2 din 10 români proprietari de vehicule sunt asigurați prin intermediul Euroins.