Cosmote a lansat astăzi o extraopţiune care include 3.000 de minute în reţeaua Romtelecom

Cosmote a lansat astăzi o extraopţiune care include 3.000 de minute în reţeaua Romtelecom
Publicat de CAPITAL la 20 ianuarie 2011, 14:19

Cosmote România, numărul trei pe piaţa locală telecom, a lansat extraopţiunea 3.000 care le oferă utilizatorilor 3.000 de minute în reţea şi 3.000 de minute în reţeaua Romtelecom.

Cu extraopţiunea 3.000, utilizatorii cartelei Cosmote pot beneficia de 3.000 de minute în reţeaua Cosmote care pot fi folosite atât pentru apeluri de voce cât şi pentru apeluri video, 3.000 de minute pentru apeluri către reţeaua fixă, Romtelecom, 3.000 de SMS-uri sau MMS-uri către utilizatori Cosmote, 75 minute naţionale şi internaţionale, 75 SMS-uri naţionale.

Extraopţiunea 3.000 este disponibilă la activare pentru 6 euro credit. Din cea de-a doua lună, clienţii care optează pentru această extraopţiune sunt recompensaţi pentru loialitatea lor cu un pret mai mic, plătind doar 5 euro credit la reactivare. Extraopţiunea poate fi activată o dată pe lună.

„Ne-am lansat pe această piaţă cu scopul de a face comunicare accesibilă pentru toţi românii. De atunci ne-am concentrat în mod constant pe dezvoltarea portofoliului de produse şi servicii cu scopul de a oferi cele mai relevante oferte, cu cel mai bun raport calitate-preţ. Noua extraopţiune le oferă clienţilor un pachet nou şi avantajos ce îmbină beneficii de voce, video şi text, dar şi minute gratuite către Romtelecom. Aceasta este în prezent singura ofertă prepaid „full option” care combină toate aceste beneficii într-un singur pachet”, a declarat Gabriel Ioniţă,  Senior Manager, Products & Services Development, COSMOTE Romania.

Extraopţiunea 3.000 poate fi activată trimiţând un SMS fără text gratuit la 375 sau apelând gratuit *100# sau 1234.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.