Peste 400.000 membri ai armatei ruse vor fi vaccinaţi împotriva COVID-19, a anunţat vineri ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, citat de agenţia de presă Interfax, transmite Reuters.

Aproximativ 80.000 dintre cei 400.000 ar urma să fie vaccinaţi anti-COVID-19 până la finalul lunii decembrie, a spus Şoigu, care a precizat că până în prezent doar 2.500 militari au primit acest tratament.

Rusia a fost prima ţară care a introdus un vaccin contra noului coronavirus, înregistrând în luna august vaccinul Sputnik V.

În prezent vaccinul este în faza de testare pe un număr de aproximativ 20.000 de voluntari. Interfax a relatat că ministrul Serghei Şoigu a fost vaccinat anti-COVID-19 în luna septembrie.

De la începutul pandemiei, Rusia a înregistrat peste 2,2 milioane de cazuri de COVID-19 (ceea ce o plasează pe locul 5 în lume), dintre care 27.543 numai în ultima zi.

Motivul pentru care Putin a refuzat să se vaccineze

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a aprobat personal testarea vaccinului, afirmând că una din cele două fiice ale sale s-a vaccinat cu succes, fără a prezenta vreun efect secundar mai grav decât o uşoară febră temporară. Cu toate acestea, Putin refuză deocamdată să se lase vaccinat.

Preşedintelui rus Vladimir Putin nu i-a fost administrat încă vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de centrul Gamaleia din Moscova pentru că preparatul se află încă în proces de testare, a explicat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Şeful statului nu poate participa la vaccinare ca voluntar”, a spus Peskov într-o declaraţie citată de TASS.

Prețul vaccinului este de două ori mai mic decât cele occidentale

În context, Rusia a anunțat cât va costa vaccinul anti-Covid denumit „Sputnik V”, despre care autoritățile de la Moscova susțin că ar avea o eficiență de peste 95%. Prețul unei doze de vaccin va fi de mai puțin de 10 dolari, cu mult sub costurile anunțat de companiile Pfizer și Moderna.

Astfel, vaccinul rusesc Sputnik V a demonstrat o eficienţă de peste 95% la 42 de zile după administrarea primei doze şi va costa mai puţin de 10 dolari, au anunţat marţi Centrul de cercetare Gamaleia din Moscova şi Fondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR) într-un comunicat comun, citat de EFE.

FIDR a precizat că preţul de sub 10 dolari pentru o doză este de două ori mai mic decât cel al vaccinurilor care folosesc tehnologia ARN mesager, aşa cum se întâmplă în cazul vaccinurilor anti-Covid dezvoltate de companiile americane Moderna şi Pfizer.