Coreenii amenință America cu ”un război total”
Consiliul Suprem de Apărare al Coreii de Nord le-a cerut SUA să pună capăt exerciţiilor militare maritime pe care le desfăşoară împreună cu Japonia şi Coreea de Sud în zona Peninsulei Coreene, anunţă un comunicat dat publicităţii de agenţia oficială de presă nord-coreeană, potrivit Interfax.
‘SUA trebuie să conştientizeze că am putea să iniţiem atacuri de răspuns la acţiunile lor provocatoare, acţiuni care ar putea duce la un război total pentru adevăr şi la o confruntare hotărâtoare cu SUA’, se spune în comunicat.
Coreea de Nord califică manevrele militare drept ‘şantaj nuclear’ şi îndeamnă SUA să renunţe la ‘politica de ostilitate’, dacă îşi doresc pace în Peninsula Coreeană şi pe teritoriul lor.
Interfax precizează că joi au început manevre militare maritime ale forţelor armate americane, sud-coreene şi nipone în apropiere de coasta sudică a Peninsulei Coreene.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





