Cercetătorul, Siegfried S. Hecker, profesor la Stanford University şi fost director la Los Alamos National Laboratory, a declarat, într-un interviu, că a fost "uluit" de complexitatea noii centrale, unde a văzut "sute şi sute" de centrifuge recent instalate într-un fost centru de fabricare de combustibil şi care erau operate dintr-o "sală de control ultramodernă", potrivit acestuia. Nord-coreenii susţin că 2.000 de centrifuge au fost deja instalate şi sunt funcţionale, a precizat cercetătorul american.
Centrala nucleară nu exista în aprilie 2009, când ultimii inspectori americani şi internaţionali au fost obligaţi să părăsească ţara, afirmă oficialii americani. Viteza cu care a fost construită sugerează puternic faptul că această ţară sărăcită şi izolată, care şi-a testat primul dispozitiv nuclear în 2006, beneficiază de ajutor extern şi că ea a încălcat sancţiunile impuse de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.
O delegaţie de experţi americani, printre care şi Hecker, anunţase anterior că imagini prin satelit atestă construirea unui reactor cu apă uşoară la centrala de la Yongbyon. Activităţile de construcţie erau vizibile pe locul unde se afla turnul de răcire al reactorului nuclear al centralei, care producea plutoniu pentru arsenalul nuclear al ţării şi care a fost demolat în 2008, în cadrul unui acord încheiat cu comunitatea internaţională.

Administraţia americană intenţionează să folosească noile informaţii pentru a arăta că Phenianul încalcă sancţiunile ONU şi continuă să realizeze progrese semnificative în direcţia dezvoltării programului său nuclear.
Oficiali americani au fost trimişi în China, Japonia, Rusia şi Coreea de Sud, ţări care participă la negocierile multilaterale privind dosarul nuclear nord-coreean. Administraţia Obama speră de asemenea să convingă China, cea mai importantă sursă de sprijin politic şi economic al Phenianului, să exercite presiuni sporite asupra Guvernului lui Kim Jong-il, care trece printr-o perioadă de tranziţie pentru succesiunea la putere.
SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: