COREEA de Nord răspunde „cu foc” la decizia lui Trump, de a „aprinde fitilul RĂZBOIULUI”

COREEA de Nord răspunde „cu foc” la decizia lui Trump, de a „aprinde fitilul RĂZBOIULUI”
Publicat de Valentin Vioreanu la 11 octombrie 2017, 19:44

Coreea de Nord va răspunde „cu foc” la decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a „aprinde fitilul războiului” prin declaraţiile „beligerante şi nebuneşti” făcute la Adunarea Generală ONU, ameninţă Ri Yong-Ho, ministrul nord-coreean de Externe.

„Prin declaraţiile beligerante şi nebuneşti făcute la Naţiunile Unite, Donald Trump a aprins fitilul războiului împotriva noastră”, a declarat Ri Yong-Ho într-un interviu acordat agenţiei de presă ruse Tass, preluată de Mediafax.ro.

„Stimatul lider Kim Jong-Un a transmis un avertisment sever: Statele Unite trebuie să acţioneze cu multă atenţie şi să înceteze să ne mai deranjeze, dacă nu vor să fie făcute de ruşine în faţa întregii lumi expunându-se unui atac militar din partea noastră. Liderul nord-coreean a afirmat că forţele noastre strategice, care au capabilităţi extrem de puternice, necunoscute de nimeni, nu vor lăsa America, un stat agresor, să rămână nepedepsită”, a adăugat Ri Yong Ho.

„Acum a venit rândul Americii să plătească; întregul nostru popor, toţi militarii noştri cer insistent să fie reglat scorul final cu americanii cu foc, nu prin cuvinte. Aproape că am atins punctul final în scopul nostru suprem de a avea un echilibru real de capabilităţi în raport cu Statele Unite. Armele noastre nucleare nu vor fi niciodată subiect de negocieri atât timp cât politica Statelor Unite de a face presiuni asupra Coreei de Nord nu va fi oprită definitiv”, a atras atenţia ministrul nord-coreean de Externe.

 

În discursul rostit la Adunarea Generală ONU, în septembrie, Donald Trump a avertizat că va „distruge” Coreea de Nord în cazul în care liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, va asuma „misiunea sinucigaşă” de a ameninţa Statele Unite. „În Coreea de Nord există un regim depravat, o bandă de criminali. Dacă acest om al rachetelor, Kim Jong-Un, se va angaja în misiunea sinucigaşă de a ameninţa SUA, vom distruge total Coreea de Nord”, a declarat Donald Trump.

Recent, Donald Trump a afirmat că „negociatorii americani” au fost făcuţi „să pară proşti”, subliniind că „un singur lucru va funcţiona” în cazul Coreei de Nord, o referire la o posibilă intervenţie militară.

Administraţia Vladimir Putin a lansat un apel la reţinere şi la evitarea acţiunilor care ar putea deteriora situaţia în Peninsula Coreea, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat din nou cu o intervenţie militară. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a îndemnat „minţile înfierbântate” să înceteze „abordarea copiilor de grădiniţă”, după insultele între preşedintele Donald Trump şi liderul nord-coreean, Kim Jong-Un. Donald Trump l-a numit pe Kim Jong-Un „nebun”, după ce liderul nord-coreean a afirmat că preşedintele SUA este „senil” şi „deranjat mental”.

 

La rândul său, senatorul republican Bob Corker, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, a afirmat că Donald Trump tratează funcţia ca pe o emisiune televizată, iar ameninţările sale împotriva altor ţări ar putea înscrie Statele Unite „pe drumul spre al III-lea Război Mondial”. „Sunt îngrijorat” de un preşedinte care acţionează „ca şi cum ar face emisiunea «Ucenicul» («The Apprentice») sau altceva de acest gen. Sunt îngrijorat” de Donald Trump. „Orice om căruia îi pasă de naţiunea noastră ar fi îngrijorat. Ameninţările preşedintelui SUA la adresa altor ţări „riscă să aducă naţiunea pe drumul spre al III-lea Război Mondial”, a declarat Bob Corker într-un interviu acordat cotidianului The New York Times.

SURSA: mediafax.ro

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.