Într-un discurs în faţa angajaţilor programului balistic nord-coreean, Kim a declarat marţi că ţara sa ‘merge înainte victorios şi va deveni puterea nucleară şi militară cea mai tare din lume’, potrivit KCNA.

La 28 noiembrie, Phenianul a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă, potrivit experţilor, să atingă teritoriul continental al SUA. La acea dată, liderul nord-coreean a afirmat că ţara sa este deja un stat nuclear deplin.

Noile declaraţii ale lui Kim intervin într-un moment în care marile puteri încearcă să găsească o soluţie la criza provocată de accelerarea programelor nuclear şi balistic ale Coreei de Nord, condamnate de comunitatea internaţională, şi care a întreprins în septembrie un al şaselea test nuclear.

În încercarea de a constrânge Coreea de Nord să renunţe la programele sale nuclear şi balistic, Consiliul de Securitate al ONU a decis mai multe serii de sancţiuni.

Şeful diplomaţiei americane Rex Tillerson a anunţat marţi că SUA sunt gata să ia loc la masa negocierilor cu Coreea de Nord, ‘fără condiţii prealabile’. Până acum, SUA afirmau că orice negociere nu poate să vizeze decât denuclearizarea peninsulei coreene.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat în mai multe rânduri cu ‘distrugerea totală’ a Coreei de Nord în cazul unui atac din partea regimului Kim Jong-Un.AGERPRES


Te-ar putea interesa și: