Controlori RATB, dați afară pentru abuz
Regia Autonomă de Transport Bucureşti a decis desfacerea contractelor de muncă, începând de miercuri, în cazul a zece controlori de bilete, pentru efectuarea unor controale fictive, selective şi raportări eronate ale amenzilor, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale din cadrul RATB.
Persoanele care au fost concediate lucrau la RATB din perioadele 1994-1996 şi 2003-2008.
Potrivit surselor citate, cei zece aveau salarii cuprinse între 1.200 şi 1.500 de lei, la care se adăugau sporurile de vechime şi bonuri de masă.
Această măsură este parte dintr-un program amplu de verificare a activităţii angajaţilor derulat de administraţia RATB în dorinţa de a stopa abuzurile şi acţiunile care provoacă pagube şi afectează imaginea acestei instituţii, au precizat sursele.
La RATB lucrează aproximativ 240 de controlori de bilete.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





