Contractul cu Rheinmetall, renegociat. Ministrul Economiei: M-am întors cu o variantă de contract care înseamnă cuantificabil 92 de milioane de euro în plus

Contractul cu Rheinmetall, renegociat. Ministrul Economiei: M-am întors cu o variantă de contract care înseamnă cuantificabil 92 de milioane de euro în plus

Radu Miruță (SURSA FOTO: Facebook, Radu Miruţă)

Publicat de Alexandra Iana la 6 noiembrie 2025, 23:12

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că România a reușit să renegocieze contractul cu gigantul german Rheinmetall, obținând beneficii suplimentare de 92 de milioane de euro și drept de veto asupra deciziilor strategice. Oficialul susține că forma inițială a acordului includea clauze dezavantajoase pentru statul român, iar modificarea lor reprezintă „o corectare necesară” pentru protejarea interesului național.

Contract renegociat în favoarea României

Potrivit ministrului, în varianta inițială a documentului figurau 47 de milioane de euro, fonduri obținute de partenerul român – Ministerul Economiei, în colaborare cu Rheinmetall – de la Comisia Europeană. Aceste sume, însă, „erau socotite doar în contribuția Rheinmetall în acțiunea României”, nu și ca aport al statului român.

„Condițiile erau nedrepte pentru statul român”, a subliniat Miruță, explicând că formularea fusese acceptată anterior de „cei care au gestionat situația asta la minister în ultimii doi ani de zile”, menționând foști miniștri, firme de avocatură și reprezentanți ai companiei Romarm.

Negocieri directe în Germania

Radu Miruță a relatat că, în momentul în care a înțeles implicațiile financiare ale contractului, a cerut sprijinul premierului Ilie Bolojan și al președintelui pentru a redeschide negocierile. „Am urcat în avion, am mers în Germania, am dus la o companie germană și asta a fost acum două luni”, a spus ministrul la B1 TV.

După discuțiile de la sediul Rheinmetall, România a obținut o nouă versiune a contractului, semnificativ mai avantajoasă. „M-am întors din Germania cu o variantă de contract care pentru România înseamnă cuantificabil 92 de milioane de euro în plus, dintr-un total de 400, schimbarea acestor condiții”, a precizat Miruță.

Rheinmetall, obligată să colaboreze cu furnizorii români

Un alt element nou introdus în acord prevede ca firma germană să coopereze direct cu mediul de afaceri românesc, pentru a stimula industria locală de apărare. „Să ia de la producătorii din România”, a punctat Miruță.

Deși compania germană a ridicat obiecții privind capacitatea unor producători români de a livra la standardele impuse, ministrul afirmă că s-a ajuns la un compromis rezonabil, care va permite implicarea treptată a industriei românești în lanțul de aprovizionare.

Pas important pentru revitalizarea industriei de apărare

Renegocierea contractului cu Rheinmetall face parte dintr-un efort mai amplu de revitalizare a capacităților de producție din domeniul apărării, în contextul creșterii tensiunilor regionale și al consolidării cooperării României cu partenerii NATO și UE.

Radu Miruță a subliniat că aceste modificări nu reprezintă doar o corecție financiară, ci și o repoziționare strategică a României în proiectele europene de apărare: „E un pas spre un parteneriat real, în care statul român nu mai este simplu beneficiar, ci parte activă în construcția industriei de apărare moderne.”

Scădere a nivelului de trai și creșterea prețurilor

Întrebat, în cadrul emisiunii, cum comentează faptul că nivelul de trai din România continuă să se deterioreze pe fondul scumpirilor, Miruță a afirmat: „Au fost niște decizii împotriva oamenilor și prost gândite și este inerția aia care încă mai produce efecte”.

Oficialul a explicat că situația actuală este rezultatul unor măsuri care au afectat inclusiv producția de energie.

„Cum ne așteptăm să avem preț bun la energie dacă noi am închis sursele de producere a energiei electrice? Cum ne așteptăm să avem preț bun la restul produselor care sunt produse din consum mare de energie dacă noi am importat energie de două ori mai scumpă decât pe centralele pe care le-am împietrat să mai producă energie la un moment dat?”.

Potrivit ministrului, „sunt decizii care au fost luate, au fost luate de guvern, au fost încuviințate în parlament” și care au generat efecte în lanț, inclusiv creșterea cheltuielilor din fondul de rezervă al Guvernului, de „zece ori mai mari decât maximul din ’90 până la anul trecut”.

„Le rezolvăm unul câte unul, dar nu putem să apăsăm peste noapte un buton să se rezolve toate lucrurile astea care au fost create în ani de zile”, a adăugat Miruță, subliniind că procesul de corectare este unul gradual.

În ceea ce privește eventuale majorări de taxe în 2026, ministrul a exclus această posibilitate.

„Nu. Discuțiile în coaliție sunt că ce se va mai schimba din punct de vedere fiscal sunt măsuri pe care guvernul le ia pentru propria curte. Nu vor mai fi măsuri împotriva mediului privat”.

El a transmis totodată un mesaj de stabilitate către mediul de afaceri.

„Suntem în traseul în care trebuie să arătăm că ne ținem de cuvânt, suntem oameni serioși, nu mai avem nimic cu voi, dimpotrivă, dacă putem vă ajutăm”.

Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.