Contestațiile la deciziile de pensionare ar putea avea reguli noi. Casele de pensii, obligate să răspundă în 45 de zile
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Casa de pensii
Senatul a adoptat luni un proiect de lege care introduce o procedură administrativă pentru contestarea deciziilor emise de casele teritoriale de pensii. Instituția care a emis decizia ar urma să fie obligată să reanalizeze dosarul și să ofere un răspuns motivat în cel mult 45 de zile.
Casa de pensii va trebui să reanalizeze dosarul contestat
Propunerea legislativă modifică articolul 127 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Potrivit proiectului adoptat de Senat, deciziile caselor teritoriale de pensii vor putea fi contestate în termen de 45 de zile de la comunicare. Contestația va fi adresată chiar casei teritoriale care a emis decizia.
„Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate în termen de 45 de zile de la comunicare, prin procedură administrativă prealabilă, adresată casei teritoriale de pensii emitente. Aceasta are obligaţia de a reanaliza dosarul de pensie şi de a comunica un răspuns motivat în termen de 45 de zile de la data înregistrării contestației”, prevede proiectul.
Astfel, pensionarul va avea posibilitatea de a cere mai întâi reanalizarea administrativă a dosarului înainte ca disputa să ajungă în instanță.
Termenul pentru sesizarea instanței va fi suspendat
Proiectul stabilește și ce se întâmplă cu termenul în care pensionarul poate introduce o acțiune în instanță.
Termenul de 45 de zile pentru sesizarea instanței competente se va suspenda automat pe perioada procedurii administrative. Suspendarea începe în momentul înregistrării contestației la casa teritorială de pensii și durează până când solicitantului îi este comunicat răspunsul motivat.
Dacă instituția nu răspunde în termenul legal, pensionarul se va putea adresa direct instanței.
Aceeași posibilitate există și atunci când casa de pensii răspunde, dar titularul drepturilor nu este mulțumit de soluția primită. În acest caz, termenul de 45 de zile pentru acțiunea în instanță va fi calculat de la comunicarea răspunsului. Dacă nu este transmis niciun răspuns, termenul va începe să curgă după expirarea perioadei în care casa de pensii trebuia să răspundă.
O singură contestație administrativă pentru același dosar
Proiectul introduce și o limitare. Pentru evitarea unor proceduri și litigii repetitive, va putea fi formulată o singură contestație administrativă prealabilă pentru același dosar de pensie și pentru aceleași elemente de fapt și de drept care existau deja la momentul emiterii deciziei.
Titularul va trebui astfel să includă în aceeași contestație toate obiecțiile pe care le are, stagiile de cotizare contestate și adeverințele disponibile.
Regula urmărește concentrarea tuturor problemelor cunoscute într-o singură procedură de reanalizare.
Când va putea fi depusă o nouă contestație
Proiectul stabilește însă și excepții de la regula unei singure contestații. O nouă contestație va putea fi formulată sau acțiunea aflată deja în curs va putea fi completată atunci când sunt descoperite erori materiale evidente de calcul sau de introducere a datelor, dacă acestea sunt imputabile exclusiv casei teritoriale de pensii.
O altă excepție apare atunci când pensionarul obține documente noi care dovedesc stagii de cotizare sau venituri suplimentare și pe care nu le-a putut prezenta anterior din motive obiective, independente de voința sa.
În aceste situații, noile informații vor putea fi aduse în discuție chiar dacă pentru dosarul respectiv a mai fost formulată o contestație.
Trebuie reținut că modificările adoptate de Senat nu se aplică deocamdată. Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaților are rol decizional.
Prin urmare, proiectul trebuie să treacă și de votul deputaților înainte de a putea continua procedura legislativă necesară pentru intrarea în vigoare.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.