Constructorii unui lot din autostrada Lugoj-Deva încasează 5 milioane euro
Chiar dacă ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc este nemulțumit de mobilizarea constructorilor, Compania Naţională de Administare a Infrastructurii Rutiere decontează facturi de milioane de euro pentru un lot din autostrada Lugoj-Deva.
Compania Naţională de Administare a Infrastructurii Rutiere plăteşte lucrările pentru construcţia lotului 2 din autostrada Lugoj-Deva. Italienii de la Salini-Impregilo, constructorul lotului 2 de autostradă Lugoj-Deva, au înregistrat o factură la Compania Naţională de Administrare a Infastructurii Rutiere.
Mai exact, Salini Impregilo a lăsat spre decontare CNAIR o ultimă factură în valoare de aproximativ 21,8 milioane lei pentru proiectare şi execuţie autostrada Lugoj-Deva, Lot 2, conform contractului semnat în 18 octombrie 2013.
Anul trecut, constructorul italian a încasat aproximativ 12 milioane euro pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Lugoj – Deva km 27+620 – km 56+220 – lot 2. În 2015, Compania de Drumuri a plătit aproximativ 10 milioane de euro constructorului lotului 2 din autostrada Lugoj-Deva, iar în 2014 italienii au mai încasat de la CNADNR aproximativ 6,5 miloane euro. Pentru proiectarea şi execuţia celor aproximativ 28 km de autostradă, Salini-Impregilo încasează circa 562,73 milioane lei, din care 478,3 milioane lei contribuţia UE şi 84,4 milioane lei bani de la bugetul de Stat 84.409.587,57 lei. Ordinul de începere al lucrărilor a fost dat pe data de 17 noiembrie 2013, proiectarea a durat şase luni, iar lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în primăvara anului trecut.
A doua zi după ordinul de începere, Compania de Autostrăzi a virat asocierii conduse de Salini Impregilo, 22,3 milioane euro, avans pentru proiectarea şi execuţia celor 26 km de autostradă.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





