Constantin Niţă: Consumatorul casnic plăteşte mai mult la energie din cauza costului de distribuţie

Constantin Niţă: Consumatorul casnic plăteşte mai mult la energie din cauza costului de distribuţie
Publicat de Valentin Vioreanu la 17 iulie 2014, 15:34

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a declarat joi, la Craiova, că în prezent facturile la energie ale consumatorului casnic sunt ridicate din cauza costurilor de distribuţie, însă, din 2017, va avea posibilitatea să îşi aleagă distribuitorul.

 

'În ultimii ani, preţul la energie a crescut, a trebuit o aliniere la preţurile europene până a intrat în funcţiune bursa OPCOM care funcţionează foarte bine şi dacă mergeţi pe bursă să cumpăraţi energie puteţi constata că puteţi cumpăra la 35 euro/MW. Consumatorul casnic plăteşte mai mult la energie din cauza costului de distribuţie. Încă de anul trecut am atras atenţie că distribuitorii îşi pun tot felul de cheltuieli în aceste costuri şi trebuie luate măsuri de restructurare a acestor costuri. Sigur că pentru populaţie există un calendar până în anul 2017, prin care, încă, preţurile nu sunt cele de pe piaţă. Dar în momentul în care preţul de la bursă va fi acelaşi cu cel pe care îl plăteşte cetăţeanul, el va avea posibilitatea să îşi aleagă distribuitorul şi atunci va fi mai dificil pentru distribuitori pentru că vor fi nevoiţi să îşi adapteze preţurile funcţie de consumator. Consumatorul va fugi de la un distribuitor la altul', a spus ministrul Constantin Niţă la Craiova, după vizita la fabrica Ford. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.