Consiliul Concurenţei va realiza un inventar al monopolurilor din economie, domeniu în care instituţia nu a acţionat suficient până în prezent, şi va analiza în ce măsură acestea sunt justificate, a declarat, luni, Valentin Mircea, consilier de concurenţă.

„Economia are prea multe sectoare cu poziţie de monopol, cu societăţi cu poziţie de monopol, unde nu există zeci de ani de experienţă de economie de piaţă şi cu multe reflexe de regmentare excesivă. Vrem să facem un inventar al monopolurilor în economie şi să vedem în ce măsură se justifică acest monopol. Monopolul este o excepţie, când este executat de stat sau de privat poate avea efecte negative”, a spus Mircea la conferinţa Mediafax Talks about Competition Law.

El a arătat că până acum Consiliul Concurenţei a avut o anumită reţinere legată de acest aspect al pieţei concurenţiale, dar acum ar dori să se axeze mai mult pe acest tip de practică.

„Ne asumăm critica potrivit căreia că nu ne-am focusat şi pe comportamentul unilateral de abuz de putere. Am avut o anumită reţinere, dar vrem să revenim pe acest aspect. În primă fază dorim să facem un inventar al monopolurilor şi apoi să vedem cum se justifică menţinerea acestora”, a spus Mircea.

SURSA: Mediafax