Confruntarea momentului: Medicul Lucian Duță, față în față cu Raed Arafat

Confruntarea momentului: Medicul Lucian Duță, față în față cu Raed Arafat

Sursa: INQUAM Photos, George Călin

Publicat de Valentina Drăgoi la 27 decembrie 2021, 08:44

Confruntarea momentului chiar înainte de încheierea aestui an. Șeful DSU, Raed Arafat se va afla față în față cu doctorul Lucian Duță, extrem de cunoscut pentru opiniile sale tranșante referitoare la vaccin, dar și la evoluția pandemiei de coronavirus.

Raed Arafat va fi invitatul medicului Lucian Duță în cadrul noii sale emisiuni de pe EvZ Play. Emisiunea va începe la ora 12.00, iar doi vor răspunde tuturor întrebărilor referitoare la pandemia de coronavirus și a restricțiilor impuse.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, doctorul Lucian Duță a anunțat noua sa colaborare. Totodată, el a vorbit și despre vaccinul anti-covid, pe care încă nu și l-a făcut, adăugând că nu este neapărat o persoană împotriva vaccinului, dar optează pentru dreptul la alegere.

Acesta a adăugat că este o persoană care pledează pentru dreptul fiecăruia la tratament, dar și la libertate și va susține acest lucru ori de câte ori poate.

„Recunosc că nu m-am vaccinat. Și recunosc că m-am îmbolnăvit de două ori, iar de fiecare dată m-am vindecat datorită terapiei specifice cu anticorpi monoclonali. Dar asta nu înseamnă neapărat că sunt împotriva vaccinării. Am pledat întotdeauna pentru dreptul fiecăruia de a alege ce vrea să facă cu corpul lui.

Dar m-am opus întotdeauna minciunii și mai ales celor care au încercat să stigmatizeze oamenii care au ales să facă altceva decât ce le impune o propagandă agresivă, incompetentă și chiar coruptă. Pledez în continuare pentru dreptul fiecăruia de a avea acces la tratamente și mai ales la libertate!”,  a transmis medicul.

Medicul Lucian Duță, față în față cu Raed Arafat

Totodată, medicul a vorbit și despre modul în care a pornit această colaborare cu Evz, adăugând că nu a putut să refuze propunerea îndrăzneață primită din partea jurnalistului Dan Andronic.

Astfel, medicul va putea fi urmărit, de la ora 12.00, pe EvZ Play, primul său invitat fiind chiar Raed Arafat.

„În urmă cu aproximativ zece ani m-am împrietenit cu Dan Andronic, patronul ziarului Evenimentul Zilei. Un tip aparent morocănos și cârcotaș, dar pe care dacă apuci să-l cunoști îți devine drag. Am avut multe discuții în contradictoriu care au culminat în perioada pandemiei, având în vedere că eu sunt relativ sceptic, iar el este foarte aderent ideii de vaccinare .

Mulți își dau cu părerea în spațiul public, atunci când e vorba de teme medicale. Și foarte mulți așteaptă părerea medicilor care uneori au păreri divergente.

Dan Andronic mi-a făcut o propunere foarte îndrăzneață și m-a provocat să fac o emisiune pe platforma de YouTube EVZ-Capital în care să am invitați exclusiv medici. Temele să le aleg eu, de asemenea și formatul. Multă vreme am refuzat, probabil fiindu-mi teamă de a face lucruri noi.

Dar până la urmă am acceptat provocarea, iar mâine se va da startul unei emisiuni săptămânale în care oamenii vor vedea exclusiv medici care vor aborda teme actuale și mai ales controversate.Emisiunea va începe la ora 12.00 pe canalul de YouTube EVZ-Capital, iar invitatul va fi un personaj care nu mai are nevoie de nici o prezentare : RAED ARAFAT!”, a adăugat acesta.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.