Nu doar relaţiile cu SUA sunt tensionate. Un embargou european privind petrolul iranian ar putea fi decis cu ocazia reuniunii Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene, care va avea loc la 30 ianuarie, a declarat marţi la Lisabona ministrul de externe francez Alain Juppe, citat de AFP. ‘Cu această ocazie, sper, vom putea adopta o măsură privind embargoul asupra exporturilor petroliere ale Iranului. Cooperăm şi lucrurile se îndreaptă în direcţia bună’, a declarat la Lisabona şeful diplomaţiei franceze.

‘Trebuie să-i convingem pe unii din partenerii noştri europeni care se aprovizionează cu petrol iranian. Trebuie să găsim alternativa. Soluţii există şi cred că vom atinge acest obiectiv până la sfârşitul lunii ianuarie’, a continuat Alain Juppe.

Anterior, un diplomat european la Bruxelles indicase că ţările europene au fost în principiu de acord cu impunerea unui embargou asupra livărilor de ţiţei iranian, în cazul în care Teheranul nu se angajează ferm că va coopera cu comunitatea internaţională în dosarul nuclear al Iranului.

‘Există un acord de principiu pentru a avansa’ pe calea embargoului petrolier, ‘dar mai sunt multe de făcut’ în acest sens, a declarat pentru AFP un diplomat european.

Acordul preliminar la care ar fi ajuns statele din Uniunea Europeană pentru a opri importurile de petrol din Iran nu reprezintă decât o lovitură dată pieţei globale, însă ar putea fi de asemenea o dovadă de empirism în privinţa rezolvării în acest fel a situaţiei iraniene sensibile şi puternic tensionate, relatează Xinhua.
Iranul este deja cel de-al doilea producător de petrol din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), având rezerve ce depășesc 130 de miliarde de barili. În același timp, ocupă și cel de-al doilea loc în lume în ceea ce privește resursele de gaze naturale. Prin urmare, miza imensă a făcut ca zbuciumata istorie modernă a Iranului și prezența actualului sistem politico-religios să poată fi considerate efecte ale intervenției marilor puteri mondiale. Aici este vorba de rolul jucat de Marea Britanie și de SUA în schimbările injuste de regim de acum mai bine de jumătate de secol, cât și de influența pe care China sau Rusia o au, de decenii bune, în Iran.
Din 2002, se vorbește despre ambițiile nucleare ale statului islamic. În 2003, Iranul pare să renunțe la programul nuclear. După nici un an, au loc alegeri, iar preşedinte este ales Mahmoud Ahmadinejad. Acesta reîncepe procesul de îmbogăţire a uraniului. Iranul este raportat la Organizația Națiunilor Unite și, în 2006, apar primele sancţiuni. Urmează mai multe valuri de avertismente, atât ale ONU, cât și ale Uniunii Europene. Teheranul susține că nu încearcă să construiască bomba atomică, ci doar folosește tehnologia nucleară pentru producţia de electricitate. Bineînțeles, pare greu de explicat de ce o țară cu importante resurse naturale mizează atât de mult pe centralele nucleare în strategia sa energetică. Această dilemă este accentuată de ultimul raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

La sfârșitul anului trecut, conflictul escaladează: Washingtonul anunţă noi sancţiuni împotriva Iranului în ceea ce privește sectorul bancar şi cel petrolier, Marea Britanie anunţă că întrerupe toate legăturile cu băncile iraniene, iar Canada are deja blocate tranzacţiile cu statul iranian. La scurt timp, un important general chinez avertizează că o intervenție armată a Occidentului în Iran va primi un răspuns ferm din partea Chinei, putând să reprezinte chiar începutul unui nou Război Mondial. Iar asta nu e tot. Rolul Rusiei în toată această poveste este cel puțin curios. În timp ce Occidentul sancționează Iranul, Moscova este principalul partener al Teheranului în dezvoltarea programului nuclear.

Astfel, în Orientul Mijlociu, devenită de mult timp cea mai „fierbinte” zonă a planetei, situația se înrăutățește de la zi la zi. De curând, Iranul a dat prin șeful armatei, generalul Attaollah Salehi, un ultim avertisment – a amenințat că va acționa în cazul în care SUA vor muta un portavion în Golful Persic. Răspunsul americanilor nu lasă loc de interpretări: își vor continua operațiunile în zonă.
Următoarea mișcare a iranienilor poate fi închiderea Strâmtorii Ormuz, prin care trec petroliere ce transportă aproximativ o treime din producția de țiței a lumii. Acestă măsură va fi luată de iranieni și dacă SUA reușește să le blocheze exporturile de petrol. Oricum, cert este că, indiferent de scenariu, blocarea Strâmtorii Ormuz nu poate duce decât la un conflic armat.

“Dacă America și aliații ei ar interzice exportul de petrol, pentru Iran asta ar reprezenta un fel de linie roșie. Și nu ar fi o sancțiune doar împotriva Iranului, e o sancțiune împotriva tuturor clienților Iranului cum ar fi China, Japonia și multe alte țări.Statele Unite încearcă și reușesc în fiecare zi să adauge noi sancțiuni împotriva Iranului, dar eu cred că Iranul a început programul nuclear și nu va renunța la el. Dacă exportul de petrol al Iranului va fi amenințat, după părerea mea, poate că Iranul nu va bloca strâmtoarea Ormuz, dar ar putea perturba navigația în zonă. În acest caz – din cauza prezenței flotei de război a ambelor părți – riscăm să avem un mic conflict. Iar acest mic conflict poate duce la un război în regiune”, crede Hisham Jaber, directorul Centrului pentru Studii ale Orientului Mijlociu.

Cu toate că marile puteri sunt în tabere diferite, un conflict armat în regiunea Golfului Persic nu reprezintă neapărat începutul unui Război Mondial. Interesele economice și geopolitice ale marilor puteri în Orientul Mijlociu sunt însemnate, dar scenariul apocaliptic despre care vorbește toată lumea este extrem de departe. Deocamdată, toți adoptă în public poziții de forță, însă ceea ce se va întâmpla în următoarea perioadă în Iran va fi rodul negocierilor purtate în spatele ușilor închise de către liderii marilor state ale lumii.